Iulia Albu spune că ar refuza o cerere în căsătorie din partea lui Mike: „Am devenit foarte mofturoasă după America Express. Nu accept...”. Sunt logodiți de câțiva ani

.

Iulia Albu spune că nu-și dorește să se logodească cu iubitul ei, Mike, deși sunt împreună de aproximativ 8 ani. Decizia de a respinge o cerere în căsătorie a luat-o după participarea la America Express, emisiune care le-a testat limitele, dar mai ales relația. Amintim însă că, în 2018, criticul de modă dădea de înțeles că a fost cerută de soție.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!


Iulia Albu și Mike formează un cuplu de aproximativ opt ani. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unei prietene comune, iar relația și-au oficializat-o destul de târziu. Anul trecut, vedeta și iubitul ei au acceptat provocarea de a participa la America Express. Relația lor a ajuns în atenția publicului din cauza certurilor constante, iar Mike a fost aspru criticat pentru comportamentul avut pe parcursul edițiilor.

Citește și: Când începe Splash! Vedete la apă! 2024. Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu, jurați în sezonul 6


Citește și: Iulia Albu, alături de fostul soț, Mihai Albu, după ce a aflat că are cancer de prostată: „M-a afectat. Ceea ce am bănuit s-a adeverit. L-am asigurat de tot sprijinul și…’ / Cum a reacționat fiica lor când a aflat de boala designerului

Citește și: Cum se simte Simona Gherghe după ce a ajuns de urgență la spital: „După noaptea la camera de gardă sunt…’. Prezentatoarea TV s-a întors acasă

Citește și: Rebecca, fiica lui Dan Petrescu, s-a căsătorit. Fotbalistul a purtat o ținută casual și s-a dezlănțuit pe ringul de dans până dimineața / Imagini incendiare de la petrecere

Iulia Albu ar refuza o cerere în căsătorie din partea lui Mike

După încheierea emisiunii, Iulia Albu și Mike s-au despărțit, însă au reluat relația după o lună. Cei doi au fost la terapie de cuplu și au depus eforturi pentru a-și salva povestea de dragoste. În pofida tuturor tensiunilor și certurilor avute, Iulia Albu spune că experiența de la America Express i-a ajutat să se descopere reciproc și să gestioneze mai bine provocările vieții de cuplu.


„Noi n-am făcut, de fapt, terapie de cuplu decât vreo trei ședințe, dar ne-am distrat foarte tare cu acele filmări care văd că au devenit istorie deja. Noi am învățat foarte mult unul despre celălalt după show, într-adevăr, deși eram de foarte mult timp împreună. Și ce pot să spun cu siguranță este că show-ul ăsta și viața până acum ne-a demonstrat că, indiferent dacă vom merge pe același drum sau pe drumuri separate, acum putem să facem altfel față anumitor situații’, a spus criticul de modă pentru unica.ro.


„Eu am savurat acest show’

Iulia Albu spune că a savurat din plin experiența America Express. Provocarea nu a fost să-și asigure mâncare, transport și cazare, ci să gestioneze conflictele avute cu Mike.

„Cel mai provocator cu siguranță a fost America Express, pentru că, în general în acest show, ai momente în care îți vine câte un handicap. La noi handicapul a fost permanent, din cauza problemelor de cuplu pe care le-am avut, dar cumva nu am simțit dificil show-ul în sine. Deși pentru multă lume, într-adevăr, este greu să doarmă pe unde apucă, să mănânce azi da, mâine pa. Dar simpla realitate este că eu am savurat acest show cu tot ceea ce înseamnă el și aceste situații chiar nu mi s-au părut atât de greu de depășit’, a adăugat ea pentru sursa citată.


„Am decis să nu accept cereri de căsătorie doi ani’

În 2018, prezentă la un eveniment umanitar, Iulia Albu dădea de înțeles că iubitul ei, Mike, i-a devenit logodnic.

„Nu mai este doar iubitul meu. Mihai este logodnicul meu. Nu am primit încă inelul’, spunea ea atunci.


Astăzi, la 6 ani distanță, fosta jurată de la „Bravo, ai stil!’ spune că nu mai acceptă cereri în căsătorie. Experiența de la America Express a convins-o că nu e momentul potrivit să ducă relația cu Mike la nivelul următor.

„Nu este un inel de logodnă. Am devenit foarte mofturoasă după ce am venit din America Express și am decis să nu accept cereri în căsătorie doi ani de acum acolo, până îmi așez capul la loc. Mai vedem la momentul potrivit. Mai sunt multe lucruri de făcut, încât sincer nu este o prioritate pentru mine’, a spus Iulia Albu, pentru Unica.ro.

Sursa foto: Facebook & Instagram