Iulia Vântur și Ștefan Bănică, întâlnire emoționantă la 11 ani de când au prezentat „Dansez pentru tine”. S-au pupat și s-au îmbrățișat la concertul Loredanei, în culise

.

Iulia Vântur și Ștefan Bănică au avut parte de o întâlnire emoționantă, la 11 ani de când au prezentat împreună „Dansez pentru tine'. Cei doi s-au revăzut, recent, la concertul Loredanei Groza, și s-au bucurat nespus de această reuniune. S-au îmbrățișat, s-au pupat și au vorbit, potrivit imaginilor apărute în mediul online. Iată cum au fost surprinși!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

„Dansez pentru tine' a fost una dintre cele mai apreciate emisiuni din România. Show-ul a debutat în anul 2006 și a avut în total 14 sezoane. În anul 2013 a fost difuzat ultimul sezon, la PRO TV. Prezentatorii proiectului TV au fost Iulia Vântur și Ștefan Bănică. Acești au format o echipă superbă, îndrăgită de mulți telespectatori. De curând, la mai bine de un deceniu de la terminarea producției, cei doi artiști s-au revăzut în culisele concertului Loredanei Groza, de la Sala Palatului.

iulia vantur stefan banica 1iulia vantur stefan banica 1

Citește și: Cătălin Măruță, surprins de ceea ce i-a adus Iulia Vântur din India: „E invitația de la nuntă? Stau bine cu inima, tu dă-mi veștile!”

Citește și: Loredana și Iulia Vântur au purtat ținute extrem de sexy, pe scenă, la Sala Palatului. Cum s-au îmbrăcat și ce piesă celebră au interpretat împreună / EXCLUSIV

Citește și: Horia Moculescu și Gabriel Cotabiță au lipsit de la concertul aniversar al lui Aurelian Temișan din cauza problemelor de sănătate: 'Îmi pare foarte rău că nu am putut să vin. Nu sunt bine. O să urmeze o internare…'/ EXCLUSIV

Citește și: Adriana Bahmuțeanu deschide succesiunea lui Silviu Prigoană și îl așteaptă pe Honorius Prigoană în sala de judecată: „Mă voi ocupa să aflu care este miza lor financiară. Este vorba despre bani, nu despre sentimente fraterne…'

Iulia Vântur și Ștefan Bănică, întâlnire emoționantă la 11 ani de când au prezentat împreună Dansez pentru tine

Deși se bucura de mare succes aici, în România, Iulia Vântur a decis, în urmă cu ani buni, să plece în India. Vedeta nu a uitat însă de locurile natale și revine în țară ori de câte ori i se face dor. De curând, artista a venit să o vadă pe Loredana Groza la concert, unde s-a revăzut și cu fostul ei coleg din platoul „Dansez pentru tine', Ștefan Bănică. Cei doi au avut parte de o întâlnire emoționantă, în culise.

Potrivit unor imagini virale cu Iulia Vântur și Ștefan Bănică, surprinse la concertul Loredanei, cei doi s-au bucurat enorm să se revadă după multă vreme. S-au luat în brațe, s-au pupat și au discutat, având zâmbetul mereu pe buze. Fanii au rămași surprinși să-i vadă împreună pe cei doi foști prezentatori de la „Dansez pentru tine' și parcă s-au întors în timp… Vezi imaginile în GALERIA FOTO.

Iulia Vântur s-a mutat în India, după Dansez pentru tine

Iulia Vântur și Ștefan Bănică au interpretat melodia de la „Dansez pentru tine', oferind un moment special fanilor. Emisiunea de la PRO TV a făcut senzație pe micul ecran până în 2013, când a fost difuzat ultimul sezon. Show-ul a schimbat destine și a rămas și acum în memoria publicului.

După ce „Dansez pentru tine' s-a încheiat, Iulia Vântur și Ștefan Bănică și-au dezvoltat carierele, separat. Ea a plecat în India, unde a devenit celebră ca artistă, iar el a rămas în România, unde se bucură de un succes uriaș.

Sursă foto: Captură video

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton