Luni, 21 august, Jojo și Paul Ipate s-au căsătorit religios, potrivit unui anunț făcut de actriță în mediul online. De această dată, evenimentul a avut loc în România, într-un cadru discret, sub tematica „Visul unei nopți de vară'. Iată imagini de la cununia religioasă a celor doi!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Povestea de dragoste dintre Jojo și Paul Ipate s-a înfiripat în urmă cu 9 ani, pe platoul de filmare. La începutul lunii august, cei doi au devenit soț și soție, iar evenimentul s-a desfășurat în Italia, țara lor de suflet. Întorși în România, actorii și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu, iar Cătălina Grama a publicat mai multe fotografii de la fericitul eveniment.
Jojo și Paul Ipate s-au căsătorit religios
Într-o postare făcută pe rețelele de socializare, Jojo a anunțat că ea și Paul Ipate s-au căsătorit religios, în România, la câteva săptămâni distanță de cununia civilă. Pentru fericitul eveniment, actrița a purtat două rochii spectaculoase, în timp ce de apariția soțului ei s-a ocupat stilistul Adina Buzatu. Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru de vis, sub tematica „Visul unei nopți de vară', iar cei doi soți și-au celebrat iubirea în compania prietenilor și a familiei.
„Dumnezeu ne-a unit ieri în cea mai frumoasă zi! Ne simțim binecuvântați pentru că i-am avut alături pe cei mai dragi și iubiți prieteni și familia noastră. Visul unei nopți de vara' a fost tematică nunții noastre care a devenit realitate datorită creativității lui Dhaniel Nora. Daniel a gândit întreg conceptul nunții și a creat o pădure magică. Am purtat două rochii pe care le ador, iar Paul a îmbrăcat o ținută de la prietenă noastră Adina Buzatu. (…) A fost un vis frumos pentru noi și totul s-a petrecut într-o atmosfera foarte relaxată. La un moment dat pe seară ne-au vizitat și câteva căprioare că într-o adevărată poveste. Te iubesc soțul meu minunat, Paul Ipate', a transmis actrița, în mediul online.
Jojo și Paul Ipate au făcut cununia civilă în Italia
În data de 5 august, Jojo și Paul Ipate au făcut cununia civilă în Martina Franca, în Italia. Cei doi soți nu au făcut niciun anunț referitor la intenția de a se căsători, iar anunțul a fost o adevărată surpriză pentru fanii lor. În ziua cea mare, actrița a purtat trei rochii spectaculoase, explicând că fiecare apariție ascunde o poveste în spate. Paul Ipate a purtat un costum alb, cu nasturi aurii, și s-a asortat perfect cu partenera lui.
„Am ales trei rochii care spun o poveste. Prima iubire a fost rochia simpla din mătase duchesse pe care fetele au accesorizat-o cu mănuși din dantelă fină și prețioasă cu fir de aur. Apoi a venit marea mea iubire, rochia din dantelă cu spate gol brodată cu cristale preziosa și paiete pe care simt ca Zora o va purta într-o bună zi. Pentru tăierea tortului și petrecere am purtat o rochie sirenă brodată manual care a reprezentat în adevăratul sens al cuvântului spiritul italian’, a explicat Jojo pe Instagram.
De ce au făcut Jojo și Paul Ipate nunta în Italia
Jojo și Paul Ipate au decis să se căsătorească în Italia anul trecut, în urma unei vacanțe în Puglia. Cei doi soți au fost fascinați de frumusețea locului, care i-a inspirat în organizarea mult așteptatului eveniment.
„M-am îndragostit iremediabil de Italia anul trecut când am facut cu Paul o escapadă în Puglia. Atunci am știut și am simțit ca va fi locul în care ne vom căsători. Peisajele incredibile, simplitatea și vibrația specifică a locurilor, frumusețea fiecărui colțișor din acest rai ne-a inspirat să organizăm o nuntă în stil italian. Dolce far niente este vorba favorită a italienilor și exact asta am visat să facem’, a mai explicat actrița, în mediul online.
Sursa foto: Facebook