Jorge s-a întors în România, după eliminarea de la Survivor All Stars, și spune că urmează să treacă prin a doua operație la genunchi. Artistul a fost nevoit să părăsească show-ul din cauza unei accidentări care nu i-ar mai fi permis să continue. Este recunoscător că a avut ocazia să trăiască din nou această experiență și nu are niciun regret vizavi de parcursul său.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
În episodul difuzat pe 7 martie, Jorge a fost descalificat de la Survivor All Stars. La fel ca la prima sa participare în competiție, artistul a suferit o accidentare, iar producătorii au decis să îl trimită acasă în urma analizelor medicale. Cu o zi înainte de deznodământ, fostul concurent a acuzat dureri la picior și și-a rugat colegii să cheme medicii.
Citește și: Cine este Florica Boboi de la Insula de 1 milion. A câștigat sezonul 10 Chefi la Cuțite
Jorge s-a întors în România, după eliminarea de la Survivor All Stars
Jorge a ajuns în România, după descalificarea de la Survivor All Stars, și e recunoscător că a avut ocazia să facă parte din ambele tabere, cea a Faimoșilor și cea a Războinicilor. Artistul spune că și-a dorit să trăiască această experiență, deși era conștient că nu s-a recuperat complet din punct de vedere medical, după accidentarea suferită în sezonul anterior.
„Inițial am fost nervos că mai rămân. Abia așteptam să plec acasă, însă Dumnezeu a avut alt plan pentru mine și era păcat să ratez experiența asta atât de frumoasă, de la Războinici. (…) A fost extraordinar la Războinici. Oameni extraordinari cu un simț al umorului foarte dezvoltat și cu mult chef de viață. Mi-a plăcut foarte mult că am avut șansa asta.
Sunt recunoscător că am participat la Survivor All Stars, este o șansă unică. De-aia m-am și dus, chiar dacă știam că nu sunt total recuperat la genunchi’, a spus artistul pentru ciao.ro.
Jorge se operează după Survivor All Stars
După Survivor All Stars, Jorge spune că va trece printr-o nouă operație la genunchi. Artistul și soția lui, Ramona Prodea, și-au cumpărat cinci apartamente pe litoralul românesc și vor să le închirieze pe perioada verii.
„Am simțit că nu e bine, încă de când am căzut. Răsucirea genunchiului a fost foarte dură și faptul că abia mai puneam piciorul jos, m-a dus cu gândul la eliminare. (…)
Urmează o a doua operație la genunchi, multe filmări la podcast și inaugurarea unor apartamente la mare pe care urmează să le dăm la închiriat, începând cu vara aceasta’, a mai spus el pentru sursa citată mai sus.
Sursa foto: Facebook