Kamara, ales pentru duelul cu Silviu din FERMA. Ioana Filimon își motivează decizia: „Este o persoană foarte rea Kamara, neagră în cerul gurii!”

.

Silviu Țolu a ajuns pentru a treia oară la duel în FERMA, iar oponent în această seară a fost ales Kamara, a doua oară și el la duel. În timp ce Silviu este susținut de Moroșanu, Kamara îl are de partea lui pe Zmărăndescu. Ioana Filimon a fost unul dintre concurenții care l-au votat pe Kamara să lupte în seara aceasta, motivând că este un om foarte rău.

Duel mare în seara aceasta la FERMA. Kamara spune că vârsta biologică este mai importantă decât cea din buletin și este convins că va câștiga duelul cu Silviu.


În ediţia din 28 martie a reality show-ului „Ferma, cântăreţul Kamara (43 de ani) l-a ales la duel pe instructorul de fitness Remus Boroiu (31 de ani) , iar lupta a fost una crâncenă, mai ales că ultimul era accidentat. Deşi iniţial a dat de înţeles că nu l-ar lua la luptă pe Remus dat fiind faptul că are piciorul în gips, cântăreţul s-a răzgândit şi a luat pe toată lumea prin surprindere, mulţi criticându-l pentru decizia de a alege un concurent accident şi acuzându-l că profită de un om vulnerabil pentru a fi în avantaj.


Acela a fost unul dintre motivele pentru care Kamara și-a atras multă ură în Ferma.