Kirk Douglas a ajuns la 99 de ani. Fotografii de ieri şi de azi cu unul dintre cei mai mari actori

 Florentina Liutic
.

Kirk Douglas a împlinit pe 9 decembrie 99 de ani şi a primit numeroase mesaje de felicitare, tot Hollywood-ul venerându-l pe marele actor, considerat, de asemenea, şi un Don Juan al anilor 50-60.

 

Cele mai speciale urări au venit însă din partea familiei, fiul, Michael, şi nora, Catherine-Zeta Jones, transmiţându-i toată dragostea lor.

 

Michael Douglas a publicat o fotografie în care îşi sărută tatăl pe frunte şi îi spune că îl iubeşte, iar Catherine a ales o fotografie alb-negru, în care îşi sărută socrul pe obraz şi declara ca il iubeste din toată inima.

 

Imposibil de uitat în filmul „Spartacus' al lui Stanley Kubrick, Kirk Douglas a dat viaţă cu o forţă si un talent remarcabile unor personaje puternice, de-a lungul carierei sale de 70 de ani, fiind gladiator, pirat sau militar.

 

În urmă cu un an, la aniversarea de 98 de ani, Kirk a publicat cea de-a 11-a lui carte, „Viaţa ar putea fi în versuri', în care şi-a dezvăluit trăirile mai mult decât în orice alt volum al lui.

 

Foto: Facebook, Instagram, Pinterest

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton