Crimă șocantă în Elveția. Kristina Joksimovic, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit moartă în Binningen, lângă Basel, în Elveția. Soțul ei, Thomas, în vârstă de 41 de ani, le-a spus inițial anchetatorilor că a găsit-o moartă și i-a dezmembrat cadavrul în spălătorie, deoarece s-a panicat. Doar ca datele din anchetă scot la iveală detalii șocante.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Informațiile șocante legate de crima din Elveția apar în motivarea judecătorilor de la Curtea Federală din Lausanne, prin care este respinsă cererea de eliberare din închisoare a suspectului, potrivit bzbasel.ch.
De ce fost omorâtă Kristina Joksimovic, finalistă la Miss Elveția 2008
Fostul model și finalistă la Miss Elveția 2008, Kristina Joksimovic a fost sugrumată și apoi dezmembrată cu un fierăstrău și o foarfecă de grădină de soțul ei. Părți ale corpului ei au fost apoi mărunțite cu un blender manual și dizolvate într-o soluție chimică.
La o lună de la crimă, atunci când polițiștii au reconstituit faptele, bărbatul a recunoscut că și-a ucis soția, dar a susținut că a fost în legitimă apărare după ce ea l-a atacat cu un cuțit, „după o discuție amicală’. El a cerut eliberarea din arest Tribunalul Federal din Lausanne, dar instanța i-a respins recursul.
Anchetatorii cred însă că este vorba despre o crimă cu premeditare. Ei spun că, după ce a sugrumat-o pe Kristina, inculpatul ar fi folosit un ferăstrău și o foarfecă de grădină pentru a dezmembra trupul victimei sale, pe care apoi a încercat să-l dizolve cu substanțe chimice și să-l paseze folosind un blender de bucătărie industrial. Aparatul folosit a fost găsit și în casă.
„Moartea nu a fost rezultatul unui act de autoapărare’, se arată în raportul autopsiei, potrivit 20min.ch.
Anchetatorii mai spun că suspectul a manifestat un „nivel considerabil de energie criminală, lipsă de empatie și sânge rece după ce și-a ucis soția’ și a încercat să acopere crima. Procurorii au mai dezvăluit că bărbatul a mai avut tendințe violente și în trecut. Și-ar fi strâns o fostă parteneră de gât, a lovit-o și a împins-o într-un perete.
Citește și: Cât a slăbit Carmen Negoiță la Asia Express: „Dar de când m-am întors acasă, am mâncat destul de mult…
Kristina Joksimovic era mama a doi copii
Kristina și Thomas Joksimoviccare s-au căsătorit în 2017 și aveau doi copii. Cuplul locuia într-o „casă semi-decomandată spațioasă’ cu vedere la orașul Basel și prietenii lor au fost șocați la aflarea veștii. Unul dintre ei a declarat pentru Blick la aflarea veștii: „Pentru mine, păreau familia perfectă’.
Un altul a declarat însă că relația lor era „în impas de luni de zile’ și că poliția ar fi fost chemată de mai multe ori fiind sesizate fapte de violență fizică.
Potrivit publicației locale 20 Minuten, Kristina Joksimovic a câștigat concursul Miss Elveția de Nord-Vest în 2003 și a continuat să fie finalistă la concursul Miss Elveția 2008. Ulterior a înființat o agenție de coaching și consultanță pentru modele aspirante, în timp ce lucra cu normă întreagă în domeniul recrutării IT.
foto: Instagram Kristina Joksimovic