La fel ca la primul său copil, actriţa Eva Mendes încearcă să păstreze cât mai mult secretul asupra celei de-a doua sarcini a ei.
La 42 de ani, Eva este însărcinată pentru a doua oară, potrivit site-ului US Weekly, care scrie că în luna februarie, în timpul unei şedinţe foto, actriţa a încercat să-şi ascundă burtica de gravidă. În plus, frumoasa parteneră a lui Ryan Gosling nu a mai fost văzută în public de la sfârşitul anului trecut.
În urmă cu câteva săptămâni, ea a anunţat că îşi doreşte să facă o pauză pentru a se dedica familiei şi micuţei Esmeralda, acum în vârstă de 1 an şi 5 luni.
„Eva este pregătită să devină mamă de mult timp şi să împartă această experienţă cu Ryan este un vis pentru ea’, declara în trecut o sursă, care mărturisea, de asemenea, că Ryan a crescut fără tată şi a spus mereu că atunci când va avea copii le va fi tot timpul aproape.
Foto: Hepta