Lauta Cosoi și-a botezat cea de-a patra fiică. Evenimentul a avut loc pe 31 august, în ultima zi de vară, și s-a desfășurat în Maramureș. Mezina Aida a fost sărbătorită într-un cadru de vis, unde s-a mizat pe simplitate și pe frumusețea naturii. Petrecerea a fost una intimă, la care au participat doar familia și prietenii apropiați, iar atmosfera a fost completată de acorduri de ceteră.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Pe 18 iulie, Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au devenit părinți din nou. Actrița nu a dezvăluit sexul copilului până la momentul nașterii, așa că surpriza a fost și mai mare când a anunțat că are o fetiță perfect sănătoasă. Aida, a patra binecuvântare din familia lor, este un copil predestinat și i-a apărut actriței în vis în urmă cu doi ani.
Laura Cosoi și-a botezat cea de-a patra fiică, în Maramureș
Duminică, 31 august, mezina Aida a fost creștinată într-o ceremonie intimă, plină de emoție, desfășurată în inima Maramureșului. Slujba a avut loc la Catedrala „Sfânta Maria’ din Baia Sprie, aceeași unde au fost creștinate și celelalte trei fiice ale cuplului.
Îmbrăcată într-o rochie albă, Laura Cosoi a stat permanent cu fetița în brațe, care a purtat, de asemenea, o rochiță albă. Surorile ei mai mari, Rita, Vera și Lara, au purtat rochii portocaliu pal, iar pe cap au avut coronițe din flori naturale.
„Tot ce mi-am dorit mai mult… Botezul Aidei, Maramureș!’, a scris actrița în dreptul fotografiilor publicate în mediul online.
Petrecerea de botez. Acorduri de ceteră și bunătăți tradiționale
După slujbă, invitații au fost așteptați la Casa Olarului, pensiunea celebrului ceramist Daniel Leș. Petrecerea s-a desfășurat în aer liber, într-un decor deosebit, mesele fiind încărcate cu flori și fructe de sezon. Aranjamentele au adus o notă rustică și autentică, completând perfect peisajul natural.
Meniul a fost unul bogat și tradițional, cu mâncare gătită la ceaun. Tobă fierbinte, caltaboși, cârnați afumați, slănină, salam de casă, și zacuscă sunt câteva delicatese din care s-au înfruptat invitații. Platourile au fost pline de fructe proaspete, diverse feluri de brânzeturi, pâine coaptă pe vatră și mămăligă aburindă. Invitații au savurat și gulaș la ceaun, gătit lent la foc de lemne.
La miezul nopții a fost servit și tortul, o adevărată capodoperă de artă culinară. Acesta a avut două etaje și a fost decorat cu figurine de marțipan care le reprezintă pe cele patru surori – Aida, Vera, Lara și Rita. În mijloc, pe o bucată roz de marțipan, era scris mesajul „Bunătate’. Drept mărturii de botez, invitații au primit câte o ilustrație cu textul „Când nu știi ce să-i spui lui Dumnezeu, spune-i doar mulțumesc’.
Atmosfera a fost întreținută de ritmuri tradiționale, cu Flavia Hojda și Pavel Ulici interpretând melodii populare. Grupuri de ceterași au încântat invitații cu acorduri melodioase și ritmuri vesele.
Lista invitaților la botez. Dana Rogoz nu a fost prezentă
La botezul fiicei ei, Laura Cosoi le-a avut alături pe bunele ei prietene. Aylin Cadîr, Ada Condeescu, Andreea Ibacka și Adela Popescu au sărbătorit-o pe mezina actriței, după cum se poate observa în imagini. Radu Vâlcan a fost, de asemenea, prezent.
Cabral nu a însoțit-o pe soția sa, Andreea Ibacka, pentru că s-a aflat la Arad, pentru Campionatul Național de Dragracing.
„Ne pregătim pentru o super petrecere câmpenească cu 38 de copii plus adulții lor… 38 de copii!!! Vara aceasta efectiv am bătut România în lung şi în lat. Iar zilele acestea am revenit în Maramureş… după 19 ani, nu-mi vine să cred când au zburat.
Nici bine nu am despachetat costumele de baie că am şi împachetat înapoi. Ne aşteaptă zile de sărbătoare într-un cadru rural splendid, la un botez fix ca-n povești, de 3 zile şi 3 nopți’, spunea Andreea Ibacka, pe Instagram, înainte de petrecere.
Fanii au remarcat că Dana Rogoz, prietena de suflet a Laurei Cosoi, a lipsit de la botez.
Sursa foto: Instagram