Luna trecută, Laurette spunea că intenționează să ceară ajutor social de la stat, pentru creșterea copilului. Fosta asistentă TV a fost aspru criticată în mediul online, de aceea a revenit cu o lămurire privind situația ei financiară. Spune că nu are de gând să ceară cei 300 de lei acordat de stat mamelor singure și că subiectul a fost dezbătut în cadrul unei discuții cu urmăritoarele ei, pe TikTok.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Laurette își crește singură fiica, pe Serena, 12 ani, din relația cu Mihai Ștefan. La sfârșitul lunii trecute, fosta asistentă TV recunoștea că sunt momente când se desurcă greu cu banii și că ar aplica pentru un ajutor din partea statului, în valoare de 300 de lei. Aspru criticată în mediul online, Laurette a revenit cu lăumiriri și a subliniat că afirmațiile ei au fost interpretate greșit. Spune că a fost vorba despre o „glumă' și nu are de gând să ceară acest drept, conștientă fiind că alte mame singure au nevoie cu adevărat de acest sprijin din partea statului.
Laurette a răbufnit după ce a fost criticată că cere ajutor social de la stat
Criticată că cere ajutor social și că nu are bani, Laurette a răbufnit și a explicat că afirmațiile ei au fost interpretate greșit. Nu are de gând să ceară cei 300 de lei acordați de stat mamelor singure, însă nu-și poate explica atitudinea unora cu privire la acest subiect. A dat exemplul altor țări europene, unde persoanele aflate într-o situație financiară delicată sunt ajutate de stat.
„Apropo de acest subiect, evident că s-a înțeles greșit, a fost pur și simplu un subiect dezbătut cu mămicile care mă urmăresc pe TikTok, însă s-a înțeles total greșit cum că eu și fetița nu avem bani sau că nu avem ce mânca și solicităm ajutor social. Este evident și la mintea cocoșului că a fost o glumă, dar oamenii au înțeles total greșit. Însă, chiar dacă ar fi fost așa, nu înțeleg ce este de râs dacă cineva își cere drepturile, într-un stat european. Bineînțeles, dacă îndeplinește și se încadrează în anumite cerințe, mi se pare ceva normal. În alte țări, persoanele care au nevoie sunt ajutate de către statul respectiv.
Nu beneficiez de acest ajutor, nu am cerut niciodată și nici nu știu dacă mă încadrez în aceste cerințe, pur și simplu s-a înțeles greșit, dorindu-se, probabil, așa cum s-a făcut și până acum, să fiu pusă de fiecare dată într-o lumină proastă, pentru că la noi asta se vinde. Nu am nevoie și nici nu voi cere acest drept, consider că alte persoane ar trebui să beneficieze de aceste drepturi, oameni care chiar au nevoie cu adevărat de acest ajutor. Eu, mulțumesc lui Dumnezeu, am și voi avea întotdeauna!', a spus fosta asistentă TV pentru playtech.ro.
Din ce câștigă bani Laurette
În prezent, Laurette este patroana unui salon de masaj din București, afacere care îi aduce venituri consistente.
„În acest moment, locuiesc parțial în Franța, este pentru noi în ultimii ani un du-te-vino, însă nu ne-am mutat definitiv în Paris, încă mai am proiecte în România și de fiecare dată mă întorc cu drag.
Am în continuare salonul de masaj de relaxare și terapeutic pot spune că avem o bază de clienți ai noștri, de peste doi ani și jumătate, și este foarte bine, din acest punct de vedere', a mai spus ea pentru aceeași sursă.
Mutată de cea timp în Franța, Laurette a urmat o școală de înfrumusețare și a fost angajată într-un spa: „În Franța am urmat o școală de înfrumusețare și de masaj, am și lucrat, într-un Spa, atât în Alpi, cât și în Paris, timp de câteva luni. A fost o experiența frumoasă, unde am cunoscut oameni noi, mi-am făcut conexiuni în acest domeniu. Și, mai mult, am reușit să fiu direct implicată în acest domeniu, să văd exact cum se lucrează în acest business, ca să pot aplica și eu, mai departe, la mine acasă. Adică, în salonul meu. Acesta a fost motivul real pentru care eu am lucrat în Franța, în domeniu'.
Sursa foto: Facebook & Instagram