Leonardo DiCaprio are o nouă iubită. Mama ei se iubește cu Al Pacino!

.

La 43 de ani, DiCaprio este unul dintre cei mai vânați burlaci de la Hollywood, dar sunt mari șanse ca celebrul actor să dispară curând de pe lista bărbaților eligibili. După o pleiadă de relații eșuate, Leonardo DiCaprio are o nouă iubită, de 20 de ani, de care pare a fi foarte îndrăgostit.

Leonardo DiCaprio are o nouă iubită. Aceasta se numește Camilla Morone și are 20 de ani!


Putem să spunem fără să greșim că Leonardo DiCaprio este considerat un iubitor de modele în serie, nu mai puțin de 10 tinere domnișoare de la Victorias Secret trecând prin patul său de-a lungul timpului, dar și alte celebrități, printre care, dacă vă amintiți, și Mădălina Ghenea. Chiar dacă nu se mai poate spune despre el că e tânăr și neliniștit, actorul nu a renunțat la pasiunea lui pentru super modele, care să aibă, dacă se poate, pe jumătate vârsta lui.

Nu știm dacă pasiunea pentru femei mai tinere a fost cea care l-a făcut pe actor să aibă probleme cu inima – acesta a fost surprins de-a lungul timpului, purtând nu o dată un monitor cardiac –, cert este că DiCaprio este din nou pe cai mari, acesta iubindu-se cu un alt model, Camilla Morrone, în vârstă de doar 20 de ani. Deși actorul este faimos pentru relațiile sale pasagere, de data aceasta pare a fi vorba despre ceva serios. E posibil ca Leo s-a plictisit de atâtea aventuri, dar la fel de posibil este ca actorul să nu vrea să-l supere Al Pacino, pentru care are un mare respect. Ce legătură există între cei doi?

Al Pacino și iubita lui, Lucia Sola. Fiica actriței se iubește cu Leonardo DiCaprio.

Ei bine, Al Pacino (77) se iubește cu  actrița Lucila Solá (41), iar aceasta este nimeni alta decât mama Camillei! Între cei doi mari actori, deși este o diferență substanțială de vârstă – la fel ca între ei și iubitele lor! – s-ar putea naște o relație strânsă de prietenie, cu atât mai mult cu cât amândoi sunt câștigători de Oscar și extrem de bine cotați, în timp ce Lucila este și ea actriță, iar Camilla, deși este model, a jucat până acum în două filme, așadar conversația nu va trena niciodată. Ca atare, de aici și până la întâlniri în patru nu e decât un pas. Totul e ca DiCaprio să nu se plictisească… din nou!

Foto: Hepta