Zilele trecute, Alexandra Dinu și Dinu Pescariu au fost surprinși la restaurant, iar gesturile tandre dintre ei au făcut pe toată lumea să creadă că formează un cuplu. Bomba a venit în contextul în care nici nu se știa că Dinu Pescariu are probleme în căsnicie, dar cu ocazia asta s-a aflat că el și soția sa, Letiția, sunt în proces de partaj de aproape doi ani.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IANUARIE! GRATIS, AICI!
Potrivit Mediaflux.ro, Letiția Pescariu și-a dat soțul în judecată pentru partaj. Fosta vedetă TV, care s-a măritat cu Dinu Pescariu în 2008, s-a constituit parte reclamantă în procesul de partaj bunuri comune și lichidarea regimului matrimonial, în timp ce fostul ei soț este pârât.
Dosarul a fost înregistrat în luna decembrie 2020, iar în soluția înregistrată în august 2021 se stipulează că:
„Admite în parte cererea de reexaminare. Dispune eşalonarea taxei de timbru, astfel cum a fost stabilită la suma totală de 454.360 lei, aceasta urmând a fi achitată de reclamantă pe parcursul a 48 de rate lunare, începând cu luna septembrie 2021, fiecare rată, în cuantum de 9.465,83 lei, urmând a se plăti până cel mai târziu la data de 20 a lunii în curs. Definitivă. Pronunţată astăzi 17 august 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.’
Următoarea înfățișare în procesul de partaj dintre Letiția Pescariu și Dinu Pescariu va avea loc pe data de 22 martie 2022, la Judecătoria Sectorului 1, potrivit sursei menționate mai sus.
Letiția și Dinu Pescariu, doi ani de proces pentru partaj
Apariţia Letiţiei Beraru in viaţa publică a inceput cu prezenţa intr-o ediţie a emisiunii „Vrei să fii miliardar', la care a şi reuşit să câştige o sumă importantă de bani. Remarcată acolo, Letiţia a participat la un casting pentru o nouă emisiune TV, de unde a început totul.
A prezentat, la Prima, pe rând, emisiunea „Te iubesc', ştirile sportive de la Focus, rubrica Meteo şi reality-show-ul „Prima zi'.
Tot în această perioadă l-a cunoscut pe Răzvan Enache, director de programe al postului, cu care ulterior s-a căsătorit, în 2004, cei doi având şi un băieţel. La scurt timp după divorţul de Răzvan, Letiţia l-a cunoscut pe actualul ei soţ, fostul tenisman Dinu Pescariu.
„Ideea de a ne căsători a venit destul de repede. E ceva ce am simţit amândoi. Am primit inelul nu neapărat însoţit de cererea propriu-zisă, că se subînţelegea într-un fel, dar când mi l-a oferit speram amândoi ca la momentul respectiv să se întâmple şi acest lucru’, spunea Letiţia în 2008.
Letiția și Dinu Pescariu au împreună doi copii, Alex și Ianis, de 13 și respectiv 10 ani.
Dinu Pescariu, tandru cu Alexandra Dinu
Zilele trecute, Alexandra Dinu și Dinu Pescariu au fost surprinși la un restaurant de lux din zona Floreasca și imediat au apărut zvonuri că ar forma un cuplu.
În plus, paparazzii de la Mediaflux au observat că Dinu Pescariu nu mai poartă verighetă, semn că relația cu Letiția Beraru, femeia care i-a dăruit doi copii, ar fi încheiată.
Revenind în prezent, la fotografiile surprinse de paparazzi, Dinu Pescariu s-a oferit să o ajute pe Alexandra să se îmbrace, înainte de a ieși din mașina lui, un Audi SQ8, ca un adevărat gentleman. Ulterior, au luat masa în restaurantul de lux din Floreasca, după care au mers spre mașină, el având brațul pe spatele ei, gest ce trădează o apropiere clară între ei.