Lidia Buble a stârnit controverse cu ultima poză de pe Instagram. Fanii au reacționat imediat

.

Recent, Lidia Buble și-a făcut fanii de pe Instagram să se certe între ei din cauza unei fotografii pe care unii au considerat-o mult prea îndrăzneață, iar alții penibilă și jenantă. Iată ce acuzații i-au adus fanii artistei!

Lidia Buble este, la ora actuală, una dintre cele mai apreciate artiste din showbizul autohton, talentul său fiind incontestabil. În alte privințe însă părerile fanilor sunt împărțite, începând de la povestea ei de dragoste cu Răzvan și încheind cu alegerile vestimentare ale artistei. Lidia nu este însă genul care să pună la suflet sau cel puțin nu pare, dat fiind că a făcut întotdeauna schimbările pe care și le-a dorit. Acum ceva timp, artista s-a tuns scurt, dezamăgindu-și fanii, iar de-a lungul timpului și-a schimbat complet stilul vestimentar, nerămânând tributară unui singur gen. De altfel, Lidia nu s-a lăsat afectată nici de comentariile răutăcioase ale celor din jur cu privire la aspectul ei – forma nasului artistei devenind un interminabil subiect de discuții și de glume proaste -, declarând că nu se va opera niciodată. Trebuie să recunoaștem că, într-adevăr, forma imperfectă a nasului ei i se potrivește și, paradoxal, îi dă un farmec aparte.


Confunzi nonconformismul cu ridicolul

De data aceasta însă, fanii nu au atacat-o pe artistă din cauza aspectului fizic sau a vestimentației, ci din cauza… poziției pe care a ales-o pentru a se poza. Într-o postare recentă pe Instagram, Lidia s-a fotografiat cu fața acoperită, dar cu o anumită parte anatomică la vedere, fapt ce i-a deranjat pe mulți, aceștia grăbindu-se să o critice: „Explică, te rog, poza asta, dacă ai tupeu. Sunt tare curioasă ce ne spui. Sauuu…..ți-i dor de niște comentarii urâte'; „Pe bune? Chiar ne-o arăți pe față?! N-ai nicio scuză să fii atât de nesimțită', „Probabil așa a vrut fotograful să se vadă luna și chiloții! Apoi ne mai mirăm de ce copiază fetili😐apoi sincer Lidia dragă ar trebui să te mai gândești și la părinții tăi 😞te plac ca artist, dar unele poze te depășesc 💁🏼‍♀️sorry', „Îți ador vocea și îmi plăceai foarte mult, dar mă întreb acum unde ți-a dispărut discernămîntul? Confunzi cred nonconformismul cu ridicolul. Stii… și alții confundă *Zarea* cu șampania!', sunt doar câteva dintre comentariile care pot fi reproduse…


Evident, au fost și fani care i-au declarat iubirea lor vedetei și i-au spus să nu pună răutățile altora la suflet, doar Lidia are un fan club impresionant, dar bublișorii nu i-au putut opri avalanșa comentariilor usturătoare…