Lidia Buble a suferit de psoriazis. Cântăreței au început să-i apară primele semne în urmă cu mai mulți ani, însă aceasta a încercat le pună pe seama altor factori. Însă, în urma unor analize făcute la Viena, artista a primit diagnosticul nefericit, ce a îngrozit-o la acel moment. Iată cum a ajutat-o tatăl ei să se vindece!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI!
Lidia Buble și-a făcut abia acum curaj să vorbească despre problema de sănătate pe care a avut-o până de curând. Artista a început să-și ridice semne de întrebare acum mai mulți ani, când a observat apariția unor pete roșiatice pe piele, ce îi provocau mâncărime. Inițial, a încercat să le ignore, dar, în timp, se tot înmulțeau… Începând să se îngrijoreze, vedeta a apelat la ajutorul unui specialist, iar medicii au anunțat-o că suferă de psoriazis.
Lidia Buble a suferit de psoriazis
Vreme de doi ani, Lidia Buble nu a vrut să creadă că suferă de această boală. A făcut analize peste analize, la cele mai renumite clinici din țară, iar la un moment dat a ajuns inclusiv la medicii din Viena. Toți i-au pus același diagnostic: psorizais, moment în care cântăreața a decis că e timpul să urmeze un tratament medicamentos. Deși o perioadă a luat pastilele și a folosit cremele indicate de doctori, petele nu se opreau din evoluție…
Vindecarea a venit, spune ea, de la Dumnezeu. Neștiind ce să mai facă, Lidia Buble le-a spus la un moment dat părinților ei despre boala de care suferă. Tatăl ei s-a rugat pentru ea și se pare că, după doi ani de suferință, cântăreața este acum bine și a scăpat de problema de sănătate.
„Urmează să vă mărturisesc ceva ce s-a întâmplat în viața mea, fac acest lucru doar la sfatul tatălui meu, pentru că eu nu aș fi vrut să povestesc despre lucrurile astea niciodată.(…) Știu că pe unii dintre voi o să vă ajute și vreau să vă readuc aminte, deși sunt convinsă să știți cât de important este să ne rugăm, să avem credință.(…) În urmă cu aproximativ 2 ani de zile, pe pielea mea au început să apară niște pete foarte ciudate. În primă fază n-am prea băgat de seamă, m-am gândit că e o alergie, am ignorat total situația, după care am văzut că a început să se înrăutățească. Au început să-mi apară pe față, pe tot corpul, am spus că e cazul să merg la un dermatolog, pentru că nu mi se părea că este normal ce se întâmplă cu pielea mea.
Am mers la primul dermatolog, mi-a prescris 2-3 creme să mă dau o perioadă cu ele, mi-a dat și niște pastiluțe pentru alergii, m-am tot dat cu ele, nu se întâmpla nimic(…) Mi-au tăiat o bucată mică din piele, cam 4 milimetri și au trimis-o la un laborator în Viena. Au trecut 2 luni nimeni, nimic.(…) Îmi scrie doctorul: „Te rog frumos să te prezinți la cabinet’, mi-a zis: ‘N-am deloc vești bune pentru tine’, în acel moment mi s-au tăiat picioarele de la jumătate, nici nu voiam să aud ce are să-mi zică.
Mi-a zis: „N-am vești bune, rezultatul arată că ai psoriazis’. Aveam nodul în gât și mi-au sărit lacrimile din ochi, iar mă emoționez pentru că îmi aduc aminte că n-am primit deloc bine vestea asta. M-a întrebat dacă moștenesc pe cineva din familie, i-am zis ‘Din câte știu, la mine în familie sunt toți sănătoși tun’. „Ai trecut printr-o perioadă mai grea în ultima vreme?’ și zic ‘Da’, „Atunci înseamnă că ți-a ieșit pe fond de stres, din cauza supărărilor, ți s-a declanșat psoriazis’, a spus Lidia Buble, pe pagina personală de Instagram.
Cum s-a vindecat de boală
Boala Lidiei Buble se declanșează, în general, de la un șoc emoțional suferit. Deși vedeta nu a vrut să spună concret despre ce este vorba, cântăreața a mărturisit că îi este recunoscătoare tatălui ei și mai ales lui Dumnezeu pentru că acum este bine.
„Ne-am rugat, mi-a făcut ungerea cu untdelemn. Și mă întreabă: „Crezi că Dumnezeu te poate vindeca de psioriazis?’. Și zic: „Da, cred’. Și zice: „mă, tati, la oameni este cu neputință, la Dumnezeu totul este cu putință’. Și zic: „Știu’.
(…) Timp de două săptămâni am fost foarte atentă la ce se întâmplă cu pielea mea și am observat că de când tati s-a rugat și mi-a făcut ungerea cu untdelemn nu mi s-au mai înmulțit petele, cele care au fost efectiv au dispărut de tot. Toate petele pe care le-am avut, și am avut foarte multe, voi nu le vedeați pentru că eu le acopeream cu hainele și aveam grijă să nu se vadă, au dispărut toate, toate. Nu mai am nici măcar una, nu mi-a mai apărut nici măcar una. Deja sunt trei săptămâni de când nu mai am nimic. Efectiv, am fost vindecată de psioriazis și toate astea datorită lui Dumnezeu’, a mai mărturisit artista.
Sursă foto: Instagram