Pe 17 iunie, Cristina Spătar a împlinit 51 de ani, iar soțul ei i-a oferit un cadou inedit, mai exact un bloc situat în Buftea. Invitată în emisiunea „Vorbește lumea', marca Pro TV, artista a vorbit despre nunta cu Vicențiu Mocanu, dar și despre proprietățile primite în dar de la acesta. Iată cum a reacționat Lili Sandu, gazda show-ului, când a auzit de cadoul extravagant!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
La sfârșitul lunii iunie, Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu au avut o nuntă cu mare fast. Cununia civilă a celor doi a avut loc în luna decembrie a anului trecut, la câteva luni de la cererea în căsătorie. Nu este niciun secret că artista este răsfățată de soțul milionar, care i-a cumpărat un bloc în Buftea, cu ocazia aniversării de 51 de ani. Pe lângă asta, afaceristul din Vâlcea i-a mai dăruit șapte vile, care, după închiriere, îi vor asigura Cristinei Spătaru o sursă pasivă de venit.
Lili Sandu, replică neașteptată pentru Cristina Spătar, în direct
Invitată în emisiunea „Vorbește lumea', Cristina Spătar a vorbit despre nunta cu Vicențiu Mocanu, dar și despre cadourile primite de la acesta. Auzind despre blocul cu trei etaje din Buftea, Lili Sandu a rămas surprinsă și i-a adresat artistei mai multe întrebări referitoare la imobil.
Lili Sandu: Ce cadou a primit Cristina Spătar la nuntă?
Cristina Spătar: La nuntă nu am primit cine știe ce cadouri. Dar vorbești de soțul meu? Înainte de asta a fost ziua mea și mi-a achiziționat un bloc.
Lili Sandu: Stai un pic, stai un pic. Câte eraje? Cristina Spătar: E un bloc care momentan are un etaj și urmează să mai facem două.
Lili Sandu: Cam trei etaje.
Cristina Spătar a mai primit șapte vile de la Vicențiu Mocanu
Pe lângă blocul din Buftea, Cristina Spătar a mai primit în dar șapte vile de la soțul ei. Artista urmează să închirieze locuințele, asigurându-și un venit pasiv, astfel încât se poate dedica carierei în muzică.
„Și apartamentele urmează să le dau la închiriat și acolo va fi sursa mea de venit pasivă dacă vrei. Este în Buftea, lângă noi. O să fie ceva frumos acolo, o să fie și niște penthouse-uri, am mai achiziționat între timp alte șapte vile, tot așa, el mi le-a făcut cadou, deci este un băiat generos, cum vă spuneam. Are grijă de mine. Are simțul umorului, este foarte generos, pe mine mă iubește și mă răsfață. Ce să fac? Sunt norocoasă! El și-a dorit să am sursa mea de venit pasivă, să mă pot ocupa de muzică, de copii și de el', a aădugat aceasta.
Cristina Spătar vrea să adopte un copil
Întrebată dacă vrea să-și mărească familia, Cristina Spătar s-a arătat deschisă la ideea de a adopta un copil.
„Copii nu, ținând cont că am împlinit acum, în iunie, 51 de ani. Copii nu cred că aș mai putea să fac pentru că eu oricum am făcut fertilizări, dar dacă ar părea cu dragă inimă. De multe ori mă gândesc că ar fi bine să înfiez la un moment dat un copilaș. Când ei se fac mai mari, Aida și Albert, probabil', a adăugat ea.
În legătură cu relația dintre copiii ei și fratele lor vitreg, artista a adăugat: „Băieții se înțeleg super. Pe amândoi îi cheamă Albert, amândoi sunt pasionați de fotbal. Albert al lui Vichi are 12 ani și Albert al meu 14. Sunt iubitori de fotbal, Vichi are o echipă de fotbal pentru copii și Albert cel mic activează acolo, iar Albert al meu la Voința Crevedia. Și la nuntă au fost împreună, nu mi-am imaginat că se pot înțelege atât de frumos. Sunt niște copii buni!'.
Sursa foto: Facebook