La 36 de ani, Lora se bucură de succes, de hituri și de un fizic atrăgător, pe care îl lucrează intens la sala de fitness. Sănătatea o ajută să ducă la bun sfârșit toate astea, dar nu a fost întotdeauna așa, după cum și-a amintit recent. Acum câțiva ani, artista a fost suspectă de o boală cruntă.
În 2013, când toată lumea credea că viața Lorei se desfășoară de la un concert la altul, de la o emisiune la alta, artista trecea prin cel mai mare coșmar al vieții sale. Suspectă de cancer, artista a mers pentru analize amănunțite în Turcia, moment despre care a vorbit recent pentru publicația Click!.
Lora a fost suspectă de o boală cruntă la doar 30 de ani
'Toţi avem în viață perioade în care simţim că nu mai putem şi nu ştim încotro s-o apucăm. În aceste momente e bine să avem lângă noi oameni de încredere, care ne dau energie şi putere. A existat un astfel de moment şi pentru mine, unul de cumpănă, când credeam că problemele mele de sănătate sunt mult mai grave decât au fost, de fapt. Atunci am cunoscut-o pe Eva Pavel, o profesionistă, un om cu suflet uriaş, care a rezonat imediat cu nevoile mele şi nu a ezitat să mă ajute să găsesc cele mai bune soluţii. Împreună am analizat toate opţiunile de tratament şi am ales varianta care mi s-a potrivit. Atunci am conştientizat cât de important e omul de legătură dintre pacient şi doctor, omul care, practic, preia totul pentru ca tu să fii bine, liniştit, să ai mintea limpede şi să te poți concentra pe sănătatea ta. Acum sunt bine, iar acest lucru i se datorează şi Evei', aceasta este mărturisirea cutremurătoare pe care Lora a făcut-o la Click! despre una dintre cele mai negre perioade din viața sa.
La vremea respectivă, cântăreața îndemna oamenii prin intermediul rețelelor sociale să își facă analize anual și recunoștea că a plâns de fericire când rezultatele biopsiei au înlăturat probabilitatea de a avea cancer.
La numai un an după ce Lora a fost suspectă de boala secolului, mama ei a fost operată de cancer la sân, afecțiune pe care artista consideră că cea care i-a dat viața a dezvoltat-o pe fondul stresului, după o viața deloc ușoară. Acum, mama sa este bine și se bucură la rândul ei că are o fiică sănătoasă și fericită.
Foto: Instagram Lora
Citește și: