Loredana Groza a lansat piesa Fericire împreună cu 10 maneliști de top, printre care Florin Salam, Jador, Culiță Sterp, Vali Vijelie sau Jean de la Craiova. Versurile piesei Fericire sunt scrise de Costi Ioniță, iar videoclipul a fost filmat de către Alex Ceaușu. De altfel, proiectul este unul gândit de Costi Ioniță.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Loredana Groza este acum în vacanță, în Miami, însă pe YouTube face furori piesa Fericire, al cărei videoclip a fost lansat pe 22 aprilie. Colaborarea ei cu 10 dintre cei mai apreciați maneliști din România a fost bine primită de fani, în primele ore de la lansare depășind 150 de mii de vizualizări.
Îmbrăcată în ținute elegante sau sexy, Loredana Groza a acceptat provocarea lui Costi Ioniță de a cânta alături de Jador, Florin Salam, Culita Sterp, Costi Baboiash, Nicu Paler, Ștefan de la Bărbulești, Adi de la Vâlcea, Jean de la Craiova și Vali Vijelie.
„Pentru tine, pentru, pentru tine mi-aș da inima oricând / Pentru tine, pentru, pentru tine aș da zece vieți la rând / Dimi, dimi, diminețile cu tine sunt faine chiar și reci', cântă Loredana Groza în debutul piesei Fericire.
Este urmată de Florin Salam: „Fericire când privesc ochii tăi, fericire mă topesc după ei / Fericire pentru tine când o spui cu talent / Pentru tine îmi las inima amanet'.
Și Jador are și el versurile lui, urmat de Culiță Sterp, Nicu Paleru, Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea. La finalul videoclipului melodiei, toți apar în cadru, în haine albe. Loredana Groza este în mijloc, iar artiștii se rotesc în jurul ei, dansând.
Citeste si: Loredana Groza s-a fotografiat în poziții de yoga, în costum de baie. La 50 de ani, nu are celulită deloc!
Fanii s-au întrecut unii pe ceilalți în reacții care mai de care la adresa artiștilor.
„Cand asculti asta n-ai cum sa nu fi fericit ❤️/ Cât a muncit Jador într-o lună, unii dintre noi nu muncim atăt pe un an💪❤️/ Wow!!1 Loredana straluceste printre ei😍. Felicitari, ati scos o melodie demna de locul 1 si vocea lui Nicu Paleru e superba cand o tremura👌/ Mare placere sa vezi veteranii si noua generatie impreuna', iar lista de reacții poate continua.
Loredana a fost cucerită de nepotul lui Salam la X Factor
După ce a impresionat cu piesa lui Ray Charles pe scena X Factor, Mihai Adrian Petrache a mărturisit că este nepotul manelistului Florin Salam.
Delia, Loredana, Florin Ristei și Ștefan Bănică au privit prestația lui Mihai Adrian Petrache cu admirație, râsete și 4 de 'DA', care l-au teleportat în bootcamp. Ulterior, Adrian Petrache a ajuns în finala X Factor și pregătise un moment pe scenă împreună cu Florin Salam, dar acesta din urmă nu a mai ajuns la filmări.
Florin și Adrian lucraseră alături de Loredana la un moment special pe melodia lui Sting, „Shape Of My Heart”. Cum o soluție trebuia găsită rapid, Florin Ristei s-a oferit să îl acompanieze pe Adrian.