Cum le răspunde Maia Morgenstern lui George Buhnici și Marinei Almășan, după ce au jignit femeile cu forme: "Avem dreptul la propriile noastre plăceri"

 Dumba Gabriela
.

Maia Morgenstern le dă peste nas lui George Buhnici și Marinei Almășan, după ce aceștia au jignit femeile cu forme. Pentru a exemplifica ideea că, în alte vremuri, altul era idealul de frumusețe, actrița a postat o fotografie cu celebra pictură a lui Rubens, „Cele trei grații”, îndemând oamenii să meargă, mai bine, la muzeu, decât să-și piardă timpul criticând viețile celor din jur.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Mai mulți artiști și vedete din România au reacționat după afirmațiile lui George Buhnici și ale Marinei Almășan legate de formele și calitatea pielii pe care anumite femei „îndrăznesc” să le scoată la plajă. Și Maia Morgenstern a făcut o postare pe Facebook pe această temă.

74607788-10157799304326291-16435624366047232-o74607788-10157799304326291-16435624366047232-o

Maia Morgenstern, mesaj pentru Buhnici și Marina Almășan, după ce au jignit femeile cu forme

„Păi ce să cauți tu la plajă? Ce fel de distracție e asta? Să te înghesui cu toți…Doamne iartă-mă! Să te stresezi? Să te enervezi? Să te și…îmbolnăvești de atâta…cum sa zic io?!”

Dezgust. Căci da, avem dreptul la propriile standarde. Avem dreptul la opinie. Avem dreptul la propriile noastre plăceri. Și neplăceri.

Păi nu mai bine le evităm? Neplăcerile, zic. Dacă se poate?!? Păi să ne oribilăm noi??? Scuze, cum ziceți că se zice?!? Oripilăm. Ah, oripilăm, bine.

Sau epilăm?!?! Că nu-mi aduc aminte bine…Să nu vorbim urât, că nu șade frumos obrazului. Să ne purtăm frumos, să ne exprimăm civilizat. Și dacă nu putem încă, n-are nimicutza.

Ne mai civilizăm un picuț. Uite, de exemplu putem să vizităm muzee. Să ne clătim ochii cu ce e mai frumos pe lumea asta. Cu opere de artă ce corespund standardelor noastre estetice. Etice sau estetice? Estice?!? Nu-mi mai aduc aminte bine…în fine.

Avem lucrări celebre, opere de artă ale marilor maeștri ai artelor frumoase – nemuritori, nemuritoare. Artă. Cultură. Altceva, zic. Iată, de pildă, tabloul „Cele trei grații”. Rubens. Pictorul.

Tabloul este expus la Museo del Prado. Madrid. Spania. Păi dacă tot ești/ suntem acolo…Păi nu-i păcat sa nu….și anume???P. S. PradO, da? Nu PradA! Nici prada?!? A nu se confrunta. Confunda, scuze. Mulțumesc„, a scris Maia Morgenstern pe Facebook.

Ce a afirmat Marina Almășan despre femeile cu forme

Din dorința de a-i lua apărarea lui George Buhnici, care s-a arătat deranjat că la plajă sunt și femei cu celulită și vergeturi și le-a îndemnat să meargă la „săliță”, pentru că el vrea să vadă la mare piele fără vergeturi, Marina Almășan a scris și ea un articol jignitor pe blogul personal.

Redăm pasaje din respectivul text:

„Ce-a făcut numitul Buhnici? Le-a înțepat discret, cu limba-i ascuțită, pe rubensienele reprezentante ale sexului ( cândva) frumos , care, neținand cont de imperfecțiunile' majore ale trupului, se expun în fața unor plaje întregi, în toată splendoarea celulitei și a kilogramelor lor, fără să aibă nicio reținere.

(…) la fel ca și Buhnici, constat că lumea vine la mare ca să se bucure de frumos. Nu de revărsări de slană și de acumulări de celulită.

(…) Deși nu sunt bărbat, ba chiar mă laud că aș fi o feministă înrăită, mă mai surprind și eu, deseori, privind la câte-o supraponderală al cărei număr de kilograme este invers proporțional cu cel al complexelor, cum își unduiește dramatic depozitele de grăsime din șoldurile care îi deformează colanții. Sau la câte un minijup din care explodează doi caltaboși consistenți, cocoțați pe tocuri de 10 centimetri, aparținand toate unei dudui parfumate, care nici măcar nu se sinchisește de crucile pe care și le fac cei din jur.”

Citește și: Marian Godină, replică dură pentru George Buhnici, după ce a criticat femeile: „Mai pun și niște celulită pe coapse, spre disprețul vreunui bețivan aflat la mare pentru a se uita după țâțe și buci

Citește și: Cum arată Cristina Șișcanu în costum de baie.A postat o fotografie în semn de revoltă față de afirmațiile lui Buhnici: „Să se oripileze

Și Nadine a fost revoltată de articolul semnat de Marina Almășan

„Buhnici m-a înfuriat, însă postarea Marinei Almașan m-a lăsat mută și cu durere de stomac’, spune Nadine, după ce a lecturat postarea vedetei TVR.

„Este important de știut că tulburările alimentare, depresiile, suicidul la adolescenți, la tineri, vin și din astfel de mesaje publice de la persoane care se bucură de popularitate – ele validând nesiguranțele/îndoielile lor – o spun studiile, nu eu. Rata mortalității în aceste cazuri este sfâșietor de mare, și de aceea trebuie să echilibram mesajele acestor oameni, să luăm atitudine, așa cum văd că deja se întâmplă.’

Nadine analizează punctele centrale ale discursului Marinei Almășan, care spune jignește persoanele cu kilograme în plus, fără a se gândi la consecințele vorbelor lor.

„Libertatea de expresie este la fel de valabila ca si libertatea de a-ti expune epiderma la soare’. Când ai peste un milion de urmăritori, si când nu știi sigur cine este influențat de libertatea ta de exprimare, trebuie să fii responsabil de ceea ce spui.

Cine are de suferit că oameni „în toată splendoarea celulitei și a kilogramelor lor’ stau la plajă, în comparație cu afirmațiile lui Buhnici? Când afli răspunsul vezi că libertatea de expresie nu mai este egală cu statul pe plajă, spune Nadine pe Facebook.

Ce a declarat Buhnici despre femeile cu celulită și vergeturi

Aflat la festivalul Neversea împreună cu soția sa, Lorena, George Buhnici și-a dat cu părerea despre aspectul fizic al tinerelor care nu au grijă de corpul lor şi care se afişează în costum de baie ‘cu celulită şi vergeturi’.

‘Am văzut și fete care nu arată bine și nu aș vrea să se interpreteze, dar suntem la festival și putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să și fi consumat, habar n-am.

Dar, serios, mai mergeți pe la sală, fetelor. Venim la mare ca să vedem piele și aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.

Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală’, a spus Buhnici la Antena Stars.

După aceste remarci, Buhnici a făcut și o glumă nepotrivită despre soția lui, care l-a surprins și pe reporter. Fosta vedetă Pro TV a continuat afirmând că „şanşa vieţii mele e o soţie care arată ca o minoră'.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton