Mama lui Gabi Bădălău a dat-o pe Claudia Pătrășcanu în judecată, din nou. Rodica Bădălău pare că are de gând să încheie prea curând scandalul cu fosta ei noră, nici acum, la cinci ani de când fiul ei și cântăreața s-au despărțit. Femeia a chemat-o iar în fața judecătorilor pe solistă, deschizându-i un nou proces. Iată despre ce este vorba și cum a reacționat artista la gestul fostei sale soacre!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Scandalul dintre Claudia Pătrășcanu și fostul soț, Gabi Bădălău, a luat naștere încă de acum cinci ani, mai exact din 2019, atunci când aceștia s-au despărțit. Și-au făcut acuzații dure reciproc și și-au deschis nenumărate procese unul împotriva celuilalt. Pe lângă tatăl copiilor săi, cântăreața a intrat într-un „război’ și cu familia acestuia, făcându-și diverse acuzații.
Anul trecut, în vară, mama lui Gabi Bădălău îi făcea plângere penală fostei sale nurori, Claudia Pătrășcanu. Rodica Bădălău o acuza pe artistă, la acea vreme, de faptul că i-ar fi pus microfoane printre lucrurile copiilor. Atunci, în timp ce femeia o chema pe artistă să dea cu subsemnatul, cea din urmă spunea că se roagă pentru familia lor și pentru… liniște.
Mama lui Gabi Bădălău a dat-o pe Claudia Pătrășcanu în judecată, din nou
În prezent, potrivit Spynews.ro, pe portalul instanțelor de judecată nu apare dosarul menționat mai sus. Astfel, se pare că dosarul nu a făcut obiectul unui proces sau acesta a fost trecut la secret. Apare, însă, un alt proces, căci mama lui Gabi Bădălău o cheamă acum pe Claudia Pătrășcanu, din nou, în fața magistraților.
Aceeași sursă mai scrie că acțiunea pe care Rodica Bădălău a deschis-o la finalul lunii aprilie împotriva fostei nurori, Claudia Pătrășcanu, e una civilă și are ca obiect acțiune in raspundere delictuala. Asta înseamnă că mama lui Gabi Bădălău consideră că artista i-ar fi creat prejudicii. Acum, magistrații urmează să stabilească termenul pentru confruntarea din sala de ședință dintre cele două femei.
Reacția Claudiei Pătrășcanu, după ce fosta soacră i-a deschis un nou proces
La scurt timp după ce a aflat că fosta soacră i-a deschis un nou proces, de această dată unul civil, Claudia Pătrășcanu a reacționat public. Cântăreața le-a spus jurnaliștilor că familia lui Gabi Bădălău ar încerca să-i facă rău pe toate căile și că nu înțelege de ce fostul soț și familia lui nu-i dau pace.
‘Da? Alt proces? Mai pot? De 6 ani tot se încearcă să mi se facă rău pe toate căile posibile. Ba au vrut să-mi ia copiii și nu au reușit, ba casa părinților, ba piedici în carieră, urmăriri, amenințări, ba că mă bagă la Obregia, ba să-mi distrugă numele și cariera. Toate căile posibile și imposibile. Ba să îmi ceară mii de euro în instanță. Nu mai știu ce să facă’, a spus Claudia Pătrășcanu pentru Spynews.ro.
În plus, Claudia Pătrășcanu susține că, de curând, a fost chemată și la criminalistică, fără să știe motivul, spune ea.
‘De curând m-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun? Eu, la criminalistică, o femeia care nu am făcut în viața mea nimic rău nimănui, cu capul pe umeri, o mamă bună și iubitoare, o mare care își crește copiii impecabil singură și care a luptat cinstit pentru ca ei să rămână alături de o mine așa cum este legea divină. Un prieten și un om loial, o artistă conștiincioasă, punctuală, care a muncit pentru fiecare bănuț’, a mai povestit artista.
„Doar cu credință am rezistat’
Totodată, artista a declarat că în toți acești ani, presărați cu scandaluri între ea și familia Bădălău, doar credința a ajutat-o să reziste.
‘Vedeți, doar cu credință am rezistat. Atâta timp cât îl am pe Dumnezeu și Maica Domnului lângă mine, pentru mine asta contează, credința mea. Mă va ajuta de fiecare dată. Niciodată nu mă voi îndepărta de Dumnezeu, oricâte încercări mi-e dat să am. Mă rog pentru acești oameni să-i întoarcă Dumnezeu la credință și să le curețe sufletul de amărăciune și de tristețe. Să-l caute pe Dumnezeu cu toată ființa lor, sincer și adevărat’, a mai spus Claudia Pătrășcanu.
Claudia Pătrășcanu: „Copiii mei au nevoie de mine, de liniște’
În încheiere, cântăreața a subliniat faptul că nu-și dorește decât să aibă liniște, alături de copiii ei. Astfel, Claudia Pătrășcanu susține că vrea să fie lăsată în pace, să se poată ocupa de cei mici.
‘Copiii mei au nevoie de mine, au nevoie de liniște, de tot timpul meu, de iubirea mea. Nu știu ce satisfacție pot avea oamenii care fac rău! Nu înțeleg de ce atâta răutate?! Sunt separată de 6 ani, am viața mea, sunt fericită ca sunt sănătoasă, ca pot să mă ocup de copii, că îi pot vedea fericiți când joacă fotbal, când joacă tenis, când se văd cu prietenii, când intră pe poarta școlii, când ne jucam șah împreună, când desenăm, când tundem iarba împreună, când gătim, când ne pupăm, când îmi dedic tot timpul copiilor mei și n-am timp nici să mă uit în casa altora…. să fac rău, nici atât! Îmi pare rau pentru neliniștea din sufletul acestor oameni!’, a mai zis Claudia Pătrășcanu pentru aceeași sursă.
Sursă foto: Instagram, Arhivă VIVA!