Designerul Florin Burescu a analizat stilul vestimentar al soțiilor de președinte din România și crede că, dintre cele patru doamne care au marcat istoria țării după 1989, Maria Băsescu a fost cea mai elegantă. Un contrast puternic s-a conturat între Nina Iliescu și Nadia Constantinescu, adeptele unui stil conservator, bazat pe ținute clasice și sobre, și Carmen Iohannis, care nu a ținut cont de reguli și a fost mai îndrăzneață din punct de vedere stilistic.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
După Revoluția din 1989, România a avut patru președinți, iar în spatele fiecăruia dintre ei s-au aflat femei remarcabile, care au reprezentat cu grație țara în fața lumii. Primele doamne au fost nu doar susținătoare ale soților lor, dar au lăsat o imagine distinctă asupra imaginii prezidențiale. Fiecare apariție publică a reflectat stilul lor vestimentar, cât și perioada politică pe care o traversa țara.
Maria Băsescu a fost cea mai bine îmbrăcată soție de președinte din România
Nina Iliescu, soția lui Ion Iliescu, a fost Prima Doamnă a României după Revoluție. Designerul Florin Burescu susține că stilul ei vestimentar a fost puternic inspirat din perioada comunistă, fiind caracterizat de predictibilitate și sobrietate. Ținutele sale s-a potrivit perfect cu rolul său într-o perioadă de tranziție pentru România.
„Nina Iliescu a fost cumva inspirată, cu siguranță, de Elena Ceaușescu pentru că merge spre aceeași zonă vestimentară, merge cam pe același stil, în tot ceea ce alege inclusiv la accesorii și aici vorbesc de genți, de eșarfe, ochelari.
Fiind și prima doamnă imediat după Revoluție, a rămas cumva în sistemul acela îmbrăcată, dar nu a fost omul care să îndrăznească un pic mai mult și să iasă din tipare.
A avut ținute corecte, ținute de bază, cele cu care nu dai niciodată greș. Nu mi s-a părut niciodată că a epatat în firme, în branduri, din contră pare că toate produsele sunt românești, a sprijinit economia.
Vine din perioada comunistă și a păstrat același stil ca înainte de 1990', a declarat designerul pentru wowbiz.ro.
„Nadia Constantinescu evita decolteurile, materialele care cambrează'
Urmând firul cronologic, Nadia Constantinescu a fost Prima Doamnă a țării între 1989 și 1996 și între 2000-2004. Juristă de profesie, soția lui Emil Constantinescu a adus mai multă culoare în ținute, însă a evitat întotdeauna materialele mulate.
„Nici Nadia Constantinescu nu a îndrăznit foarte mult. Nu a venit decât cu un pic mai multă culoare și un pic mai multă cambrare. Este foarte important să vedem că ele au respectat cumva perioada în care s-au aflat și de statutul pe care îl aveau.
De fiecare dată am văzut-o pe Nadia Constantinescu extrem de decentă, evita foarte mult decolteurile, a evitat foarte mult materialele acelea care se mulează, care cambrează. Inclusiv la costume purta bluze un pic mai lărguțe, nu bluzele acelea ce urmează linia corpului. Ea a venit doar cu un pic mai multă culoare comparativ cu soția domnului Iliescu.
A îndrăznit un pic mai mult, poate și faptul că trecuse cumva mai mult timp de la perioada comunistă. A avut o ținută corectă, tipică femeilor din anii din 1990', a adăugat designerul pentru sursa citată anterior.
„Maria Băsescu și-a cunoscut foarte bine conformația'
Maria Băsescu a fost, de departe, cea mai bine îmbrăcată soție de președinte din România, în opinia lui Florin Burescu. Fosta Prima Doamnă a ales ținute care au avantajat-o, îmbinând eleganța clasică cu un aer modern, potrivit funcției sale. În plus, avea întotdeauna o coafură impecabilă, care completa perfect imaginea sa rafinată.
„Din punctul meu de vedere, Maria Băsescu a avut cele mai frumoase depies-uri din toate timpurile. A fost o doamnă ce și-a cunoscut foarte bine conformația corpului, a învățat că o avantajează foarte mult depies-uri și nu a îndrăznit mai mult.
Nu a vrut să experimenteze mai mult. Nu este neapărat greșit, în momentul în care ai un astfel de statut, în momentul în care nu ți se permite să experimentezi toate stilurile vestimentare, este foarte bine să-ți cunoști latura cea mai bună și pe ea am văzut-o, în tot acest timp, că și-a păstrat inclusiv coafura, încălțămintea aproape toată era identică la formă și înălțime.
Maria Băsescu pot spune că dintre toate soțiile de președinți din 1990 și până în prezent a fost cea mai bine îmbrăcată cu siguranță, pentru că a înțeles foarte bine că în momentul în care îți cunoști corpul și îți cunoști stilul pe care îl poți purta și nu a te purta el pe tine, atunci cu siguranță nu dai greș', a mărturisit Florin Burescu.
Ținutele lui Carmen Iohannis, adesea ținta controverselor
Dintre toate soțiile de președinte din România, Carmen Iohannis a fost singura care a ieșit din tipar și a experimentat mai mult din punct de vedere stilistic, în opinia lui Florin Burescu. În timpul vizitelor oficiale alături de șeful statului, ținutele sale au stârnit multe controverse, din cauza alegerilor mai puțin convenționale.
„Carmen Iohannis a făcut furori încă de la primele apariții. A fost o nebunie, un tăvălug al ținutelor și toți și-au dat cu părerea că sunt fustele prea scurte, că sunt prea mulate, că nu sunt potrivite. Ea nu a prea ținut cont de anumite reguli, a mers pe principiul acela de profesor care își permite la școală să mai dea și o mică greșeală din punct de vedere vestimentar.
Din punctul meu de vedere, cel puțin în prima perioadă, nu a pus deloc accent și poate nici consilierii nu au fost cei mai potriviți sau poate nici dumneaei nu a vrut să-i asculte în totalitate. A greșit de foarte multe ori, dar a avut și multe apariții bune.
Tocmai de aceea spun că aici vedem cumva vedem o indiferență a stilului vestimentar. Nu mergem pe clasic, nici pe modern. Vrem să le combinăm. Uitându-se în străinătate, cred că a vrut să copieze câte un pic de la fiecare și de aceea nu i-a reușit tocmai bine, pentru că nu au hainele personalitatea dumneaei, nu o reprezintă în totalitate. În ultima perioadă a lucrat mult și sunt apariții mai bune', a încheiat designerul.
Sursa foto: Hepta & Facebook