Maria Constantin a semnat cu Antena Stars și va avea propriul reality show. Este vorba despre emisiunea „În culisele celebrității' care a avut în prim plan viața impresarei de fotbal, iar în noile episoade protagonistă va fi artista Maria Constantin. Următoarea ediție, programată în acest weekend, ar putea aduce noutăți și schimbări interesante pentru telespectatori.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
În luna februarie, Anamaria Prodan a revenit la Antena Stars cu emisiunea „În culisele celebrității. Punct și de la capăt'. Producția este o continuare a show-ului început de ea și Laurențiu Reghecampf cu ani în urmă. Pentru că cei doi se află în proces de divorț, cel de-al optulea sezon a debutat cu un singur personaj principal, fiind vorba, bineînțeles, despre Anamaria Prodan.
Maria Constantin va avea propriul reality-show
Maria Constantin a vorbit despre semnarea contractului și reality-show-ul ce o va avea drept protagonistă.
„Dragilor, vă anunț cu bucurie despre un super proiect împreună cu Antena Stars, începând de sâmbătă 25 mai , ÎN CULISELE CELEBRITĂȚII by Maria Constantin , unde îmi veți cunoaște viața exact așa cum e ea. Curioși ?', a transmis Maria Constantin, pe rețelele de socializare, alături de un clip video cu secvențe din noua emisiune.
Maria Constantin a semnat cu Antena Stars
Potrivit spynews.ro, Maria Constantin a semnat deja cu Antena Stars și va fi protagonistă în emisiunea „În culisele celebrității'. Telespectatorii vor avea ocazia s-o cunoască așa cum este în viața de zi cu zi, departe de scenă și evenimente mondene. Artista își va expune și căsnicia cu Robert Stoica, cel care i-a devenit soț anul trecut.
Din informațiile apărute până acum reiese că Maria Constantin ar urma s-o înlocuiască pe Anamaria Prodan. Edițiile următoare s-ar concentra pe cariera și viața de familie a interpretei. Ea va putea fi urmărită începând de sâmbătă, 25 mai, la Antena Stars, de la 19:30.
„Reality show-ul „Prodanca. Punct şi de la capăt' care o are în prim plan pe Anamaria Prodan revine la Antena Stars, cu cel de-al optulea sezon', se arată în grila de programe a televiziunii pentru ziua și ora menționate anterior. Remarcăm însă că numele Mariei Constantin nu apare nicăieri.
Maria Constantin e căsătorită cu Robert Stoica
În iulie 2023, Maria Constantin s-a căsătorit cu soțul ei, Robert Stoica. A urmat o nuntă atipică, organizată într-un decor superb, fără a se respecta tradițiile specifice acestui eveniment. Imediat după, artista a mărturisit, cu sinceritate, că și-ar dori un copil cu actualul partener și chiar se roagă să rămână însărcinată.
„Nu știm. Dacă Doamne, Doamne vrea, îți dai seama că noi ne dorim, se lucrează. Da, ne-am dori, dar având în vedere că eu am avut probleme și prima dată când am rămas însărcinată am făcut tratament, așa că nu știu dacă Dumnezeu mai vrea, fac totuși 37 de ani. Deci, Doamne, Doamne, dacă faci o minune, se întâmplă’, i-a mărturisit Maria Constantin lui Cristian Brancu la emisiunea VIP.
Timp de trei ani, în perioada 2015 – 2018, interpreta de muzică populară a fost căsătorită cu Marcel Toader. Ea are un fiu din mariajul cu Ciprian Tapotă, de care a divorțat în 2005.
Sursa foto: Facebook