La 87 de ani, Marina Voica este la fel de energică și plină de viață, deși a trecut prin multe încercări pe parcursul anilor. Invitată în emisiunea moderată de Cristina Șișcanu, îndrăgita artistă și-a deschis sufletul și a vorbit despre mariajul cu Viorel Teodorescu, care s-a stins din viață la 41 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul. De altfel, solista și-a exprimat regretul cu privire la faptul că nu a devenit mamă, deși în sinea ei știe că rolul de părinte i-ar fi adus împlinire sufletească. Iată declarațiile Marinei Voica!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Fără doar și poate, Marina Voica este una dintre cele mai îndrăgite și cunoscute soliste de la noi din țară. Cântăreața a avut o copilărie grea, marcată de sărăcie, însă neajunsurile nu împiedicat-o să-și urmeze vocația. A fost căsătorită de două ori, prima dată cu Marcel Voica, apoi cu Viorel Teodorescu. Acesta din urmă s-a stins din viață la 41 de ani, după o luptă grea cu cancerul. În pemisiunea Cristinei Șișcanu, Marina Voica a făcut dezvăluiri din perioada mariajului cu cel de-al doilea soț, exprimându-și suferința legată de faptul că nu are copii.
Motivul pentru care Marina Voica nu a devenit mamă
Deși a simțit dragoste din partea celui de-al doilea soț, Marina Voica recunoaște că nu a fost niciodată fericită, descriind mariajul ca fiind tumultos. Solista regretă că nu a devenit mamă, explicând că anii tinereții nu se vedea într-o astfel de ipostază, însă crede că rolul de părinte i-ar fi adus împlinire sufletească.
„Nu am fost niciodată fericită și nu sunt și nu o să fiu niciodată. Soțul meu m-a iubit foarte tare, dar nu m-a înțeles niciodată. Nu am fost bine în căsnicie, a fost tumultoasă. Nu a fost fidel, murea după femei.
Nu am vrut niciodată copii, el își dorea foarte mult. Aş fi fost o mamă bună. Și iată-mă pe mine ca frunza în vânt, când l-am pierdut pe Viorel să mă lovească toată lumea, de a doua zi. Eu am cunoscut atunci senzația de deprimare. Atâtea minciuni', a spus artista.
Cum l-a cunoscut Marina Voica pe Viorel Teodorescu
Marina Voica a divorțat de primul soț, Marcel Voica, după 6 ani de căsnicie. Ulterior, l-a întâlnit pe Viorel Teodorescu, care a sunat-o după ce a văzut-o la televizor. Uitându-se în trecut, solista susține că nu le-a oferit suficientă afecțiune celor doi parteneri de viață, acesta fiind unul dintre regretele cu care trăiește astăzi.
„Într-o zi, m-a sunat un doctor, Viorel Teodorescu. Mă văzuse la televizor și se îndrăgostise de mine. Ne-am întâlnit o dată, de două ori… Pâna la urmă, m-am îndrăgostit și eu de el. Târziu am aflat că nici măcar nu era doctor, era doar student. Pe mine însă deja nu mă mai interesa. Îl iubeam și era destul… Am divorțat de Voica, după șase ani de căsătorie.
N-am dat prea multă atenție și afecțiune celor doi soți, care m-au iubit mai mult decât viață. Au tânjit după dragostea mea și eu nu le-am oferit destulă. M-am jucat, am fost nepăsătoare. Singura mea scuză a fost că mi-a plăcut să fiu iubita. De fapt nu e o scuză, e o explicație… Nu mai pot repara nimic. Este îngrozitor să trăiești cu asemenea regrete', a spus solista, potrivit revistatango.ro.
Sursa foto: Facebook