După declarațiile recente ale Oanei Roman despre problemele din căsnicia cu Marius Elisei, fostul ei soț și-a spus propria versiune a poveștii și a scos la suprafață detalii neașteptate. Acesta susține că fiica lui Petre Roman l-ar fi jignit din primele zile și i-ar fi ascuns sarcina timp de patru luni. Certurile ar fi fost constante în cei 10 ani petrecuți împreună, deși se afișau ca un cuplu consolidat și fericit.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Zilele trecute, Oana Roman a vorbit public despre ruptura dintre ea și Marius Elisei, punctând că problemele au apărut imediat după nuntă. Vedeta l-a acuzat pe fostul ei soț că are personalitate narcisică, că i-a făcut ultimii ani „un iad' și că frica a fost sentimentul predominant în ultima parte a relației. Marius Elisei a avut o apariție în emisiunea lui Dan Capatos și a scos la suprafață probleme delicate din timpul căsniciei cu Oana Roman, care i-ar fi ascuns faptul că e însărcinată timp de patru luni.
Marius Elisei, atac către Oana Roman, după ce l-a numit narcisist
Marius Elisei susține că relația cu Oana Roman a început cu stângul, fiindcă vedeta l-ar fi jignit încă din primele zile. După numai câteva luni împreună, fosta lui soție a rămas însărcinată cu fiica lor, Isabela, însă i-ar fi ascuns acest lucru timp de patru luni. În aceeași perioadă, vedeta l-ar fi încuiat în afara casei, pe fondul tensiunilor și conflictelor dintre ei.
„Mi-a ascuns sarcina patru luni. Copilul a apărut foarte repede. Noi ne-am cunoscut în februarie, iar în iunie a rămas gravidă. Când avea patru luni de sarcină atât mi-a zis. Eu stăteam la ea. Mi-a spus că nu era sigură. Și-a făcut un test într-o seară și mi-a arătat. Eu eram bucuros. De când ne-am cunoscut și mi-a spus, noi am avut niște 'clinci-uri', m-a jignit după primele zile. Tot în astea patru luni de zile m-a închis afară, cu cheia. Veneam spre casă și s-a închis în casă. Mai știu eu de ce?', a declarat Marius Elisei la Xtra Night Show.
„Am mai răbufnit și eu uneori'
Marius Elisei mai spune că certurile au fost zilnice în cei 10 ani de relație cu Oana Roman. Sătul de dispute, acesta spune că a adoptat o atitudine pasivă, în speranța că poate readuce echilibrul în familia lor.
„În 10 ani noi ne-am certat în fiecare zi. Dacă o enerva cineva, cineva trebuia să încaseze. Atunci găsea mici chichițe de a prinde flacăra răzbunării. Eram într-un punct în care puteai să zici de mine orice și nu mă mai mișca nimic. Din dorința de a menține și de a merge cu familia într-un mod tradițional, am înghițit și am răbdat. Am mai răbufnit și eu uneori…I-au mai spus și alte persoane. Dacă voiam să spun ceva, nu mai apucam să ajung la cuvântul al treilea', a mai spus Marius Elisei la Xtra Night Show.
Sursa foto: Facebook