Dmitro şi Tania Şveţ au petrecut mai multe de trei săptămâni ascunși în pivnița lor, în Mariupol. De asemenea, și fetița lor de șapte ani era cu ei, dar și părinții lor. Cei trei au reușit să fugă din orașul bombardat, însă părinții au rămas acolo. Iată cum au reușit să supraviețuiască mai bine de 23 de zile într-un buncăr improvizat.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
De când Vladimir Putin a decis să atace Ucraina, mii de persoane au părăsit țara sau s-au ascuns în buncăre improvizate. Dmitro și Tania Șveț sunt doar doi dintre refugiații din Ucraina. Aceștia au stat ascunși trei săptămâni în pivnița lor, în Mariupol, oraș bombardat de armata rusă.
Nu mai există un oraş acolo. Nu mai există oraşul Mariupol… nu a mai rămas nicio cl-dire rezidenţială. Doar 10 la sută din oameni au rămas. Pensionari fără bani sau cei fără maşini care nu pot pleca şi oameni care nu pot merge’, a afirmat Tania, care se află acum într-un adăpost la Dnipro.
Citește și: Zelenski este pregătit pentru o întâlnire cu Vladimir Putin:Demnitatea noastră nu va salva vieți
Citește și: Pepe prezintă Te Cunosc de Undeva, la Antena 1:’Mai sunt de pus la punct niște chestiuni’
Citește și: Cum a convins-o Dan Capatos pe Andreea Antonescu să pozeze goală în PlayBoy:„Ea fugise de acasă
Mărturii cutremurătoare ale supraviețuitorilor din Mariupol
Au fost nevoiți să trăiască în condiții greu de imaginat, nu au făcut baie mai bine de 3 săptămâni, iar nevoile și le făcea fie într-o găleată, fie într-o pungă. Mâncarea era și ea limitată și să nu mai vorbim de faptul că era și fiica lor de doar 7 ani cu ei.
Nu am făcut baie trei săptămâni, ne-am făcut nevoile pe o găleată, într-o pungă’, a scris Tania într-un jurnal pe care l-a ţinut de când a început asediul.
Au ieșit din pivniță doar pentru hrană și apă, dar și pentru a ajuta la îngroparea mai multor persoane care au decedat în urma atacurilor.
Problema este că în oraşul nostru nu aveam nimic. Nu aveam reţea la telefon, nu aveam internet. Totul era tăiat. Alimentarea cu gaze, cu apă. Curentul electric. Făceam mâncare afară, pe foc. Focul îl făceam cu lemne luate din parcuri. Pentru că nu aveam altă opţiune pentru a supravieţui. Ne omorau. Dacă ne strângeam în grup ca să găsim apă, trăgeau asupra noastră. Îngropam oameni în faţa grădinilor lor, în curţi. Vecinii ne-au rugat să îi ajutăm să sape morminte pentru copiii lor’, a explicat şi Dmitro.
Dmitro se teme să părinţii săi şi socrii săi, rămaşi în Mariupol, vor muri de foame. Nu ştiu dacă vor supravieţui, pentru că nu mai există mâncare. Tata mi-a spus: Nu avem mâncare. Poate pentru o săptămână. Maxim. Nu ştiu dacă îmi voi mai vedea părinţii sau îi voi mai auzi vreodată. N-am nicio idee’, a adăugat el.
Au fost bombardați în timp ce stăteau la coadă pentru hrană
Bărbatul își aduce aminte cu groază de momentul în care a avut loc o explozie în fața ta, în timp ce aștepta la coadă.
Am strâns multe cadavre, oamenii i-au pus fie în gropi, fie în clădiri, pentru că este frig. Unii oameni din Mariupol au luat oameni morţi din maşini ca să îi îngroape‘, a spus şi Tania.
Cei doi soți și fiica lor au reușit să iasă din orașul Mariupol în data de 18 martie și stau acum într-un adăpost din Dnipro.
Mama era complet distrusă psihic, într-o depresie totală. Ea nu a ieşit din pivniţă de la începutul războiului. În ultima zi în care l-am văzut pe tata, ne-a implorat: ‘Vă rog, plecaţi undeva, nu ştiu unde, scăpaţi de aici’, povesteşte Dmitro. A fost prima dată când el şi-a văzut tatăl plângând. Mi-a spus: ‘Te rog, fiule, pleacă. Pleacă şi salvează-ţi familia’, a mai spus bărbatul.
sursă foto- Captură video, Hepta, Profimedia