Megan Fox divorțează de Brian Austin Green, din Beverly Hills 90210, după 16 ani de relație și trei copii împreună! Cine este noul iubit al actriței

.

Megan Fox este hotărâtă să divorțeze de Brian Austin Green, după o căsnicie de 10 ani, o relație de 16 și trei copii împreună. Actrița a luat decizia despărțirii la scurt timp după ce a apărut în public cu noul iubit, la gala American Music Awards de duminică.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Megan Fox, în vârstă de 34 de ani, divorţează de actorul Brian Austin Green, în vârstă de 47 de ani, cunoscut publicului din România din serialul „Beverly Hills 90210′. Cei doi au avut o relaţie tumultuoasă, marcată de câteva despărţiri şi împăcări.


Megan Fox a depus documentele miercuri, potrivit revistei People, după ce s-a afișat deja cu noul ei iubit. La evenimentul de duminică, American Music Awards, ea l-a prezentat pe Machine Gun Kelly, în vârstă de 30 de ani, care a cântat la gală. Imagini cu cei doi au apărut încă din luna mai, dar Brian a spus atunci că „sunt doar prieteni în acest moment'.


Brian Austin Green a confirmat în luna mai că, pur şi simplu, s-au îndepărtat unul de celălalt începând cu finalul anului trecut, când Fox era plecată la filmări.

„În cele din urmă, fluturii se plictisesc când stau prea mult pe aceeaşi floare. Se simt sufocaţi. Lumea e mare, iar ei vor s-o exploreze', a scris Brian în primăvară, pe Instagram, și a postat o fotografie cu un fluture. Iar detaliul semnificativ este că această postare a fost făcută chiar de ziua lui Megan, în loc de urare. În plus, atât Megan, cât şi Brian au fost văzuţi fără verighete încă de la începutul anului.

„O voi iubi mereu', a spus Brian, care a explicat că pur şi simplu s-au distanţat din ce în ce mai mult la finalul anului trecut, când Fox era plecată la filmări în altă ţară. „A fost prietena mea cea mai bună timp de 15 ani şi nu vreau să pierd acest lucru', a mai spus el.


Cei doi şi-au început relaţia în 2004, pe platourile de filmare de la Hope&Faith, când ea avea doar 18 ani şi Green avea 30. Îndrăgostiţi până peste cap atunci, actorii s-au logodit în 2006, pentru ca în 2009 să se despartă, iar în 2010 să se împace cu tot cu nuntă la pachet.

În 2015, Megan Fox a depus actele de divorţ, invocând diferenţe ireconciliabile, dar în mijlocul divorţului, au anunţat că vor avea al treilea copil.

Megan şi Brian sunt părinţii a trei băiei, iar Brian mai are un fiu de 17 ani, din relaţia anterioară cu Vanessa Marcil.


Citește și:

De ce a murit Diego Maradona. Ce au descoperit medicii la autopsie

Adriana Bahmuțeanu, la un pas de a-și pierde copiii? Ce acuzații grave i-a adus Silviu Prigoană!

Trecutul neștiut al Dariei Radionova, iubita lui Alex Bodi. Relație secretă cu un indian bogat, însurat și cu 6 copii acasă