Meghan Markle – prima apariție oficială după nuntă. Soția Prințului Harry arată ca o ducesă

Meghan Markle a avut prima apariție oficială după nuntă, la doar patru zile de la mult așteptata ceremonie, și toți participanții la eveniment au observat o schimbare în ținuta ei. Actrița a ales un outfit mult mai conservator, dovadă că și-a luat foarte în serios rolul de ducesă.

Meghan Markle și Prințul Harry – fotografie oficială din ziua nunții

De-a lungul relației lor ultra-comentate, atât Meghan Markle, cât și Prințul Harry s-au remarcat datorită lipsei lor de conformism, a felului în care nu s-au supus rigorilor regale, iar asta i-a transformat în scurt timp în cel mai iubit cuplu regal britanic. De altfel, Meghan nu a ținut cont nici la nuntă de protocol, care cerea ca ea să nu poarte o rochie de mireasă de culoare albă, deoarece a mai fost căsătorită, astfel încât puțini s-au așteptat să o vadă într-o ținută atât de sobră… Însă Meghan Markle, la prima apariție oficială după nuntă, nu s-a deosebit prea mult de cumnata ei, Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, dovedind că și-a luat rolul de ducesă de sussex foarte în serios, odată cu obligațiile aferente.

Meghan Markle a participat la ziua de naștere a Prințului Charles, care a împlinit 70 de ani. Este prima apariție oficială a lui Meghan Markle în calitate de Ducesă de Sussex,

Meghan Markle a participat la ziua de naștere a Prințului Charles, care a împlinit 70 de ani. Este prima apariție oficială a lui Meghan Markle în calitate de Ducesă de Sussex,

Asta nu înseamnă că, înainte, Meghan a avut ținute nepotrivite, însă outfiturile sale, chiar și cele elegante, nu au fost atât de sobre ca cea pe care a purtat-o ieri, la Buckingham, unde a fost invitată la aniversarea socrului ei, Prințul Charles, care a împlinit, pe 22 mai, 70 de ani. Primul lucru care a atras atenția a fost faptul că Meghan, pentru prima oară, a ales să poarte ciorapi – e adevărat, de culoarea piciorului, însă nu au rămas neremarcați. Nici părul nu a mai arătat la fel… După ce stilul ei de a-și prinde părul, într-un coc aparent neglijent, a devenit un trend, acum proaspăta ducesă de Sussex a ales să-și facă o coafură regulamentară'.

Pălăria pe care a purtat-o în Australia, de Anzac Day (Ziua veteranilor de război), care semăna cu un basc oarecare, nu a mai fost o opțiune, fiind înlocuită cu o pălărie rigidă, așezată pe o parte. Nici rochia nu s-a îndepărtat de la rigorile regale – Meghan a purtat o rochie nude cu mânecă lungă (chiar dacă din voal), puțin sub genunchi, a asortat-o perfect cu pălăria, pantofii și clutch-ul, în nuanțe de roz pal și crem. Machiajul a fost la fel de discret, dar Meghan ne-a obișnuit deja cu stilul ei natural. Ca Ducesă de Sussex, fosta actriță a avut un look perfect, dar nouă parcă ne plăcea mai mult stilul ei nonconformist…

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton