Cea mai așteptată nuntă a anului, cea dintre Meghan Markle și Prințul Harry, a intrat în linie dreaptă, mai sunt doar câteva zile până când cei doi vor spune DA în fața altarului. Dacă aceasta este deja o certitudine, cei mai mulți se întreabă dacă Meghan Markle va deveni cetățean britanic după nunta cu Prințul Harry. Se pare că nu e deloc ușor nici măcar pentru cineva care va face parte din familia regală.
Pe 19 mai, Palatul Kensington va primi printre locatarii săi o americancă, iar englezii sunt cât se poate de încântați, deoarece actrița Meghan Markle, viitoarea soție a Prințului Harry, este extrem de iubită în Marea Britanie. Întrebarea care este pe buzele tuturor acum, la doar câteva zile distanță de mare eveniment, este dacă Meghan Markle va deveni cetățean britanic, însă asta nu se va petrece odată cu mariajul cu Prințul Harry, așa cum se așteptau cei mai mulți, pentru că obținerea cetățeniei implică un proces îndelungat și, în egală măsură, complicat, pe care trebuie să-l treacă oricine, fără discriminări.
Deși Meghan a declarat că își dorește să obțină cetățenia britanică, actrița americană va trebui să depășească anumite etape și nu va fi scutită de niciuna dintre rigorile acestui proces. Faptul că se mărită cu Prințul Harry îi va permite să stea în Anglia, asta nu înseamnă însă că va primi, automat, și cetățenia. Cei care au trecut deja prin asta știu că, uneori, obținerea cetățeniei, durează chiar și 4 ani… Conform BBC News, Meghan ar putea aplica pentru cetățenie doar dacă nu a petrecut mai mult de 270 de zile în afara Marii Britanii în ultimii trei ani. Și cum actrița, până recent, a locuit în Toronto, cu siguranță a petrecut acolo mai multe zile decât cele permise de legislație în cazul aplicării pentru cetățenie.
Citește și: Laura Cosoi, în costum de baie, cu burtica la vedere. Vedeta mai are puțin și naște
Mai mult, odată depășite aceste probleme, Meghan va trebui să se pregătească serios pentru a dobândi statutul de cetățean britanic – în primul rând, va trebui să se pună la curent cu istoria Regatului, dar va trebui să se aștepte și la întrebări neobișnuite. Dacă va ști cu siguranță să răspundă la încrebarea „Cu cine este căsătorită Regina Angliei?’ și poate și la „Câți ani are Big Ben?’, întrebări de genul: „Unde a fost executată Anne Boylen, soția lui Henry al VIII-lea?’ sau „Care este ultima bătălie care s-a dus între Anglia și Franța?’ ar putea să-i pună viitoarei soții a Prințului Harry probleme serioase. De altfel, la cât de complicate sunt unele întrebări, suntem convinși că nici măcar actualii cetățeni britanici nu ar primi atât de ușor cetățenia în caz de testare… Vestea bună pentru Meghan este că nu va trebui să renunțe la cetățenia americană după ce o va primi pe cea britanică, deoarece în Anglia se admite cetățenia dublă, așadar nici țara de adopție și nici cea natală nu vor avea de pierdut.
Citește și: Prințul George și Prințesa Charlotte și-au cunoscut frățiorul. cum l-au primit cei doi pe micul Louis
Foto: Hepta