Melania Trump, Prima Doamnă a Statelor Unite, este faimoasă, în ultimul timp, pentru mina ei serioasă, dar iată că, recent, cineva i-a smuls mai mult decât un zâmbet. Este vorba despre premierul Canadei, Justin Trudeau, cel care a schimbat expresia de pe fața Melaniei Trump!
Despre relația dintre Melania Trump și soțul ei, Donald Trump, președintele Statelor Unite, s-a scris mult în ultima vreme, cei mai mulți fiind de părere că legătura lor este una strict formală, de conveniență, și că mariajul lor este pe butuci, nu de ieri, de azi. Fotografiile celor doi au fost trecute prin filtrul experților în psihologie și limbaj mimico-gestual, iar verdictul a fost unanim – între Melania și Donald Trump, dacă au existat vreodată sentimente, acelea au dispărut de mult…
O imagine cât o mie de cuvinte
Tocmai de aceea, dacă a deschis Twiterrul în această dimineață, lui Donald Trump nu i-a plăcut, cu siguranță ce a văzut, pentru că cel mai folosit hashtag este #MelaniaLovesTrudeau, iar asta datorită unei fotografii elocvente care a împânzit mediul online. La debutul Summit-ului G7, Melania Trump și premierul canadian Justin Trudeau au fost surprinși sărutându-se pe ambii obraji.
Sigur, poate la un asemenea nivel gestul nu e tocmai potrivit, dar cel mai mult a frapat expresia de pe chipul Primei Doamne a Americii și felul în care îl privește pe politicianul canadian – cu drăgălășenie și admirație nedisimulată. Îmbrăcată într-o rochie roșie sexy și aparent îmbujorată, Melania pare a se ridica pe vârfuri pentru a-l săruta pe noul sex simbol al politicii mondiale, iar pe fața ei se citește satisfacția.
Asta în timp ce cameramanii și fotografii au surprins nenumărate gesturi de respingere în momentul în care soțul ei a încercat să o ia de mână în anumite situații… Dar cum o fotografie face cât o mie de cuvinte, să lăsăm imaginile să vorbească!
Foto: Hepta, Twitter