Micul violonist de azi, marele artist de mâine

Într-o realitate atât de zbuciumată şi de plină de lipsuri, încă se nasc copii al căror talent chiar poate face lumea un loc mai frumos, mai bun. Este şi cazul lui Leonard Alexe, considerat, la 12 ani, printre cei mai buni tineri violonişti din ţară. Pentru rezultatele sale, pentru curajul şi hotărârea de a-şi urma visul, Leo este noul bursier al campaniei Jurnal de Fapte Bune.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cine este și cu ce se ocupă soția lui Barna Tanczos. Szidonia lucrează la cea mai mare universitate maghiară privată din România și i-a dăruit doi copii ministrului Finanțelor

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată și cu ce se ocupă fiicele lui Emil Boc. Cezara Boc este absolventă de Drept și celebră pe TikTok, iar Patricia Boc e medic rezident la Spitalul Județean Cluj-Napoca

Text: Gabriel Peneş

Fotografii: Vlad Chirea

Palmele îi sunt umede, broboane de transpiraţie i se preling pe frunte, iar un gol rece i se deschide în stomac, aducându-l aproape de leşin. Leo, aşa cum îi spun toţi apropiaţii, se scutură ca de o haină grea ce stă să-l înăbuşe. „Pot s-o fac! Pot s-o fac!', îşi spune în gând şi intră pe scenă. Din clipa aceea, băiatul înăltuţ, dar graţios, cu privire blândă, dar adâncă, devine, practic, un alt om. Din clipa aceea, el e stăpânul viorii, al sunetelor, al emoţiei celor care îl ascultă şi-l privesc.

Pe corzile vechii şi deja micuţei viori Gliga, singura pe care bunul lui profesor, Doru Munteanu, a reuşit s-o găsească acum 3 ani prin magazia Colegiului Naţional „George Enescu', aleargă compoziţii de Paganini, Mozart, Brahms ori Wienawski, ce sunt adesea de o dificultate tehnică demnă chiar de un student la Conservator.

„Îl consider cel mai bun violonist de vârsta lui din ţară. Ba poate face faţă cu succes şi altora mai mari cu câţiva ani', afirmă cu certitudinea omului care ştie despre ce vorbeşte profesorul Munteanu.

Aviatorul aspirant dă totul pentru muzică

Dar Leo se visa iniţial aviator. Privea la avioanele şi elicopterele ce mai treceau pe deasupra casei şi îşi imagina cum ar fi să le piloteze chiar el. Asta, însă, până spre 7 ani, înainte de a intra la şcoală. Până în ziua în care, întâmplător, a ascultat la televizor un concert de Oskar Rieding, unde, dincolo de muzica orchestrei, cineva cânta superb la un instrument numit vioară. Oare câţi alţi copii s-ar fi oprit fascinaţi din joacă şi, chiar în clipa aceea, şi-ar fi decis viaţa spunând părinţilor: