Mihaela Coșerariu, fosta soție a lui Mădălin Ionescu, s-a pozat în costum de baie, în zăpadă. Fosta soție a lui Mădălin Ionescu este recunoscută pentru aparițiile excentrice din mediul online. Pe contul de Instagram, aceasta a publicat un videoclip și câteva fotografii în costum de baie, fără să țină cont de vremea de afară. Urmăritorii acesteia au fost luați prin surprindere și nu s-au ferit să-și spună părerea în secțiunea de comentarii. Iată în ce ipostaze a fost surprinsă Mihaela Coșerariu de această dată!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Mihaela Coșerariu, fosta soție a lui Mădălin Ionescu, s-a pozat în costum de baie, în zăpadă. În vârstă de 46 de ani, Mihaela Coșerariu este lipsită de inhibiții și debordează de încredere, lucru care se reflectă și în imaginile provocatoare postate pe rețelele de socializare. Vedeta face mult sport, are un corp tonifiat și este mândră de transformarea prin care a trecut, după divorțul de Mădălin Ionescu. Cei doi s-au separat în anul 2010, după un mariaj care a durat apropae 14 ani. Din relația acestora au rezultat doi copii, Ștefania și Filip, care se află în grija tatălui și a Cristinei Șișcanu.
Mihaela Coșerariu a pozat în costum de baie în zăpadă. Nu este prima dată când fosta soție a lui Mădălin Ionescu pozează în ipostaze provocatoare. Aceasta acordă o atenție deosebită sportului și are un trup tras prin inel, așa că nu se ferește să posteze imagini incendiare pe rețelele de socializare.
Citește și: Cum arată acum fosta soție a lui Mădălin Ionescu. Mihaela Coșerariu, de nerecunoscut la 46 de ani
Mihaela Coșerariu, fosta soție a lui Mădălin Ionescu, s-a pozat în costum de baie, în zăpadă.
Pe contul de Instagram, vedeta a publicat un videoclip și mai multe imagini în costum de baie. În ciuda zăpezii și a temperaturii scăzute, Mihaela Coșerariu a făcut o adevărată ședință foto. Aceasta a purtat un costum de baie alb, format din două piese și s-a filmat stând întinsă direct pe zăpadă. La 46 de ani, fosta soție a lui Mădălin Ionescu nu are nicio reținere în a poza în ipostaze incendiare.
„Albă ca zăpada', a scris aceasta în dreptul imaginilor.
Cum au reacționat internauții
Imaginile postate de fosta soție a lui Mădălin Ionescu au stârnit un val de reacții în secțiunea de comentarii. În timp ce unii urmăritori au complimentat-o pentru felul în care se menține în formă și pentru trupul ei sculptat, alții au fost de părere că este un gest disperat pentru atenție.
„Ce face lumea pentru like-uri', „Cand n-ai job', „Ce face omul pentru atenție', „Tu vrei sa faci pneumonie', „Ești extraordinară', „Superbă', sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți.
Mihaela Coșerariu s-a recăsătorit
La 11 ani de la divorțul de Mădălin Ionescu, Mihaela Coșerariu s-a recăsătorit cu Cătălin Șerbănescu. Cei doi formează un cuplu de aproximativ doi ani și au făcut cununia civilă chiar înainte de intrarea în anul nou.
Pe contul de Instagram, bruneta a postat mai multe imagini de la fericitul eveniment, care a avut loc în satul Veneția de Sus, din comuna Părău din Brașov. Mireasa a purtat o ținută extrem de sexy, care i-a pus formele în evidență.
„O zi superbă pentru o nuntă albă', este descrierea care apare în dreptul imaginilor.
Sursa foto: Instagram