Mihai Dragomir a câștigat Chefi la cuțite, sezonul 13: "Nu-mi vine să cred că premiul ăsta îmi aparține. Toată munca pe care am depus-o..."

.

Mihai Dragomir a câștigat „Chefi la cuțite'. S-a mai încheiat încă un sezon al show-ului culinar de la Antena 1 și, ca de fiecare dată, telespectatorii au așteptat cu sufletul la gură ca Irina Fodor să anunțe cine a plecat acasă cu marele premiu. După o finală plină de emoții, cuțitul de aur al lui Ștefan Popescu, relocat apoi în echipa galbenă, a fost desemnat câștigător.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Cel de-al 13-lea sezonul al emisiunii „Chefi la cuțite’ a debutat pe 18 martie, cu o nouă formulă de jurați – Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia și Chef Ştefan Popescu. Acesta din urmă nu și-a format echipă, însă a jucat un rol important în etapa battle-urilor.

Citește și: Cine este Mihai Dragomir, care a primit cuțitul de aur de la Ștefan Popescu, la Chefi la Cuțite: „E o super mare presiune, dar sunt pregătit'


Citește și: Cine sunt semifinaliștii de la Chefi la cuțite. Trei concurenți au fost eliminați după proba individuală: „Eu ies cu capul sus. Sunt foarte fericit de parcusul meu’

Citește și: Crima din Crângași. Un bărbat de 47 de ani a fost omorât în bătaie, pe stradă, de doi adolescenți. De la ce a pornit conflictul

Citește și: Monica Tatoiu a descoperit că are un frate secret în Canada: „Ne-am găsit și vine la București. Când am fost în America am aflat…' / Mai are și o soră în Cehia


Mihai Dragomir a câștigat Chefi la cuțite, sezonul 13

După o competiție strânsă, Chefi la cuțite, sezonul 13, și-a desemnat câștigătorul în seara aceasta, 15 mai. Mihai Dragomir este cel care pleacă acasă cu trofeul și marele premiu de 30.000 de euro. Tânărul a reprezentat echipa galbenă a lui Chef Alexandru Sautner și a avut un parcurs remarcant în timpul emisiunii.

„Nu-mi vine să cred. Parcă m-a lovit un tsunami, efectiv m-au lăsat picioarele! Sunt în stare de șoc. Am câștigat războiul și i-am făcut mândri pe chefi. Nu-mi vine să cred că premiul ăsta îmi aparține, că pe farfuria asta scrie chef Mihai Dragomir. Toată munca pe care am depus-o de acum șase ani de când am fost eliminat din bootcamp până în momentul ăsta am muncit pentru acest titlu. Sunt atât de mândru de tot!’, a fost reacția lui Mihai Dragomir.


„Sunt cel mai bucuros om din lume! Nu știu când am fost ultima dată așa de fericit. Doamne, cât am sperat să câștig sezonul ăsta, e victoria lui Mihai’, a ținut să transmită și chef Alexandru Sautner.

„Omul a venit aici să gătească și a făcut-o bine. Bravo, Mihai! Am crezut în omul ăsta de la început și a câștigat! Trăiesc o bucurie enormă’, a spus și chef Ștefan Popescu.

„Merita să câștige! Este un exemplu de om pasionat! Este foarte tânăr, are doar 24 de ani’, a adaugat și chef Orlando Zaharia, potrivit a1.ro.


Lăcrămioara Pintilie s-a clasat pe locul 2

Pe locul doi s-a clasat Lăcrimioara Pintilie cuțitul de aur al lui chef Richard Abou Zaki, astfel că finalista a câștigat o experiență inedită la EURO 2024.

„L-am felicitat pe Mihai pentru că a meritat. Am luptat cât am putut cu toate puterile mele. Știu ce am făcut în farfurie, sunt mândră și nu am plecat cu mâna goală. Sunt locul doi în sezonul 13 Chefi la cuțite, un vis’, a spus Lăcrămioara Pintilie.

Cine este Mihai Dragomir, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 13


Mihai Dragomir, câștigătorul Chefi la cuțite, are 24 de ani și este de origine din Constanța. El a intrat în atenția juraților încă de la preselecții, când s-a prezentat cu un desert inedit, o combinație din mai multe rețete. În final, Ștefan Popescu i-a oferit cuțitul de aur, după ce concurentul a fost ținut puțin pe jar.

„Ăsta e visul meu! Vreau să guste din preparatul ăsta și să nu aibă ce să-mi zică!’, a spus Mihai Dragomir.

Și, într-adevăr, a reușit să le stingă lumina celor patru chefi, care nu s-au așteptat la un desert atât de fin și de gustos.


„Este bucătar într-un restaurant cu pretenții! Este foarte bună, se vede că folosește tehnică. Îmi place mult!, a spus unul dintre jurați.

Când tânărul concurent a intrat la jurizare, Ștefan Popescu l-a recunoscut cu surprindere pe Mihai Dragomir.

„Îl știu! De la școală. Bravo! Ai ajuns bine acum! Spune ceva despre tine, cum ai ajuns bucătar?.

„A fost unul dintre primii mei mentori, profesor la școală. (…) V-am pregătit o bavareză cu vanilie, a mărturisit tânărul.


Mihai Dragomir a trecut din echipa lui Orlando Zaharia în cea a lui Alexandru Sautner

Mihai Dragomir este cuțitul de aur al lui chef Ștefan Popescu. Pentru că juratul nu a avut o echipă în acest sezon a luat decizia de a-l trimite pe tânăr direct la Orlando Zaharia. Vestea l-a bucurat foarte tare pe colegul său de platou, dat fiind că i-a remarcat potențialul tânărului de la început. Ulterior, el a trecut în echipa galbenă a lui Alexandru Sautner.


Mihai Dragomir nu este la prima participare la Chefi la Cuțite. A mai încercat o dată pe când avea doar 18 ani și era convins că va reuși. Avea să-și dea seama, în timp, că mai avea multe de învățat.

„Am început să gătesc în vacanța de vară. După ce am terminat școala, am început să lucrez într-un Bistro unde făceam multă pizza, șnițel, mâncare confortabilă pentru toți, dar nu era ceea ce îmi doream eu.

Atunci am ales să plec, să mă mut la București. Mi-am găsit o școală, mi-am găsit un job în unul dintre cele mai bune restaurante la momentul respectiv pe piață. Este un restaurant de fine dining. Am plecat de jos, pe secțiunea de salate, apoi am trecut la carne. (…) Se auzea vorba prin Constanța că a venit un mare chef de la Londra: Alex Crăciun. Mi-am depus CV-ul, voiam neapărat să ajung acolo! Și în cele din urmă m-au contactat. Am lucrat alături de el 8 luni’, a mărturisit Mihai Dragomir, la Chefi la cuțite.

„Au fost 8 luni ca la armată! Începeam la ora 8:00, terminam la 1:00. Lucram 5 zile pe săptămână, pauzele erau rare. Terasa avea 300 de locuri, iar preparatele erau foarte complexe. Simțeam că pot să lucrez oriunde ca bucătar, dar nu mă vedeam niciodată chef. Mi-a ieșit în cale un job, pe postul de chef, restaurantul ăsta mi-a oferit mie cam tot ce mi-am dorit de la mine. Merge surprinzător de bine pentru primul an.

Am fost și la câteva competiții internaționale. Am fost la Olimpiada Gastronomică de la Stuttgart cu echipa națională de juniori. Sunt foarte pasionat și am încercat să fac multe chestii într-un timp scurt’, a mai adăugat el.

Sursa foto: Facebook