Mihai Leu a făcut primele declarații de pe patul de spital. Fostul mare campion la box a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, pentru a-și liniști fanii, după ce, de curând, a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni. Se pare că marele sportiv, care a fost diagnosticat cu cancer la colon în 2014, a fost la un pas de moarte, după ce, luna trecută, i-a fost înlocuit un stent la rinichi.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Mihai Leu a îngrijorat pe toată lumea, după ce, recent, s-a aflat că a fost transferat în stare gravă Spitalul Fundeni. Marele campion a avut probleme de sănătate grave, dar, din fericire, acum este mai bine. Asta le-a transmis fostul pugilist fanilor pe rețelele de socializare, după ce a precizat că șansele lui de supraviețuire erau, inițial, aproape de 0, în urma unei intervenții suferite luna trecută la un spital privat din București.
Citește și: Cine este Anna, soția lui Mihai Leu. Este italiancă și are un fiu cu fostul campion la box
Mihai Leu, primele declarații de pe patul de spital
Duminică, 9 decembrie, Mihai Leu a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare prin care le mulțumea tuturor celor care i-au „transmis din energia lor pozitivă’. Aflat pe patul de spital, celebrul campion a mărturisit că „șansele lui de supraviețuire erau aproape de 0′, după ce, în urmă cu o lună, i-a fost înlocuit un stent la rinichi.
„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0.
Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor … și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez. O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune. Al vostru, Mihai Leu’, a fost mesajul transmis de Mihai Leu pe pagina de Instagram.
Mihai Leu, diagnosticat cu cancer la colon în 2014
Acum 10 ani, Mihai Leu a trecut printr-o altă mare cumpănă. În 2014, el a fost diagnosticat cu cancer la colon. La acea vreme, campionul a reușit să învingă boala, însă se pare că problemele de sănătate nu au încetat să-i dea bătăi de cap. Cu toate astea, Mihai Leu continuă să demonstreze că e un luptător, așa cum îl numește bunul său prieten, Ioan Andone.
„Nu iau niciodată ce se întâmplă ca pe o tragedie, pur şi simplu accept situaţia care este, mă integrez’, spunea Mihai Leu în anul 2015 când, de ziua lui, a ajuns pe masa de operație, iar medicul i-a scos drena pe care a avut-o după o primă intervenţie.
Sursă foto: Instagram