Mihai Trăistariu, jefuit de chiriașii de la malul mării: „Aş fi apelat la Poliţie dacă nu se întorceau”. Ce profit face cu apartamentele din Mamaia

 Ifrim Georgiana
.

În perioada pandemiei, Mihai Trăistariu a decis să-și deschisă o nouă afacere și a început să închiereze apartamente pe litoralul românesc. Artistul recunoaște că are profituri considerabile, însă nu de puține ori chiriașii i-au lăsat pagube și l-au pus în situații neplăcute. În cei trei ani de când a început afacerea pe malul mării, Mihai Trăistariu spune că le-a văzut pe toate și că industria hotelieră vine cu multe provocări. În urmă cu un an, cântărețul a fost la un pas să fie jefuit de niște chiriași din Suceava, care intenționau să plece cu toate bunurile din camera unde au fost cazați. Iată ce a povestit cântărețul!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Dincolo de concertele pe care le susține, Mihai Trăistariu își câștigă banii și din școala de canto pe care o deține în Constanța și afacerea cu apartamentele de pe litoral. Cântărețul deține 6 apartamente la malul mării, mai exact în Mamaia Nord, și le închiriază turiștilor în sezonul estival. Deși câștigurile sunt importante, și provocările sunt pe măsură, mai ales atunci când turiștii sunt iresponsabili și provoacă pagube în camerele unde sunt cazați.

mi9mi9

Citește și: Cu ce pagube s-a ales Mihai Trăistariu după ce a închiriat apartamente turiștilor, în minivacanța de 1 mai. Artistul e revoltat: „Sunt iresponsabili și nu le pasă de nimic'

Citește și: Ce investiție vrea să facă Mihai Trăistariu, după succesul pe care l-a avut cu apartamentele de pe litoral: „Îmi place turismul, am câștigat bani frumoși'

Citește și: Fiica Roxanei Ciuhulescu a depus contestație, după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională. Ce note a luat Ana: „A refuzat să creadă'

Citește și: Mama fetei ucise în Gradina Botanică din Craiova a dispărut de acasă și a lăsat un bilet de adio: „Nu pot să trăiesc fără Meliss”. Unde au găsit-o polițiștii

Mihai Trăistariu, jefuit de chiriașii de la malul mării

În urmă cu un an, Mihai Trăistariu a fost la un pas să fie jefuit de chiriașii de la malul mării. Artistul a povestit că aceștia au plecat cu toate bunurile din camera unde au fost cazați, așa că i-a contactat și i-a amenințat cu Poliția. În cele din urmă, turiștii au restituit tot ce au luat, însă episodul l-a dezmăgit pe artist.

„Anul trecut am avut o situaţie când au venit 20 de tineri cu un microbuz dintr-un sat din Suceava. Au plecat cu toate lenjeriile de pat, cu perne, plăpumi. Efectiv le-au furat ca să le ducă acasă la neveste, altfel nu îmi explic de ce au făcut-o. Au luat şi scrumierele, telecomenzile, prosoapele, efectiv tot ce se putea lua.

Norocul a fost că femeia care face curăţenie mi-a zis la timp. Şi atunci i-am ameninţat pe whatsapp că îi dau pe mâna poliţiei. Le-am spus că furtul se pedepseşte cu închisoare. Aşa i-am făcut să se întoarcă din drum şi să-mi înapoieze tot ce furaseră. Mi-au adus toate lenjeriile intacte, nici nu le desfăcuseră, erau intacte, cu ţipla pe ele. Chiar aşa, să furăm, să fugim cu ele ca nebunii? Cert e că aş fi apelat la poliţie dacă nu se întorceau. Oamenii distrug pentru că nu este lucrul lor şi atunci nu au nicio grijă', a povestit acesta, potrivit fanatik.ro.

Mihai Trăistariu, probleme cu afacerea de pe litoral

Mihai Trăistariu spune că episodul nu este singural, căci chiriașii i-au dat multe bătăi de cap în cei trei ani de când activează în turism.

„În 2020 am intrat în turism, presat puţin de pandemie şi de faptul că nu aveam bani. Nu mai aveam voie să am concerte şi atunci a trebuit să mă reinventez. Aşa m-am băgat în treaba asta. Am făcut schimb cu un teren, am luat şapte apartamente şi am început să le închiriez la malul mării. Nu mă aşteptam să am probleme majore pentru că eu sunt un om civilizat, îmi selectez clienţii.

Întotdeauna am avut grijă să colaborez cu cine trebuie, să mai testez omul, să-l mai simt. Asta am încercat să fac de-a lungul celor trei ani, însă în fiecare vară au fost incidente, se mai sparge un pahar, o cană. Au mai dat şi cu pumnul în perete pentru că pereţii sunt din rigips. De exemplu, anul trecut am găsit o gaură într-un zid, se vedea clar că a fost dat cu pumnul acolo. A trebuit să chem oameni, să repare înapoi, să văruiască.

Şi recent am fost foarte supărat din nou, pentru că o mămică şi-a cazat în două apartamente de-ale mele copiii împreună cu nişte prieteni. Toţi aveau în jurul vârstei de 16 ani. Femeia era foarte sigură pe ea, mi-a plătit, s-a ocupat de tot şi m-a asigurat că sunt foarte civilizaţi şi că le-a făcut ea instructajul ca să fie bine. Când colo, nu a fost bine pentru că ieri când au eliberat, administratorul şi camerista au început să îmi trimită filmuleţe cu ce au lăsat în urma lor', a mai povestit el, potrivit sursei citate.

„Tind să iau mai mult familii'

„Nu doar copiii fac lucruri de genul acesta. Anul trecut de exemplu, am avut cazaţi nişte adulţi care au băut şi au vomat în baie. Ba mai mult, au şi închis uşa şi când intrai acolo îţi venea să vomiţi la rândul tău pentru că baia se împuţise.

Am mai avut trei fete de vreo 18 ani care veniseră la Neversea şi la fel, au lăsat vraişte în urma lor. Cu cât sunt mai tineri, cu atât sunt mai iresponsabili, de aceea tind să iau mai mult familii. În principiu, eu oricum cazez familii cu copii şi ei sunt destul de civilizaţi. Unii chiar lasă curăţenie în urma lor, deşi nu e nevoie pentru că avem cameristă care se ocupă. Dar fac ei curat, dau cu mopul, spală vasele înainte de a pleca.

Incidente o să tot fie, m-am prins din mers că nu e chiar simplu. Credeam că dacă eu sunt cine sunt, o să fie mai uşor. Nu e chiar aşa, oamenii nu sunt deloc atenţi. În special copiii nu sunt responsabili pentru că nici nu au fost educaţi. Anul trecut la fel am simţit, anul acesta de 1 Mai am avut de asemenea mici incidente, mi-au mai spart ceva, au mai furat o telecomandă. O mămică a furat linguriţa din cameră ca să aibă cu ce să îşi hrănească bebeluşul pe plajă', a mai spus artistul.

Ce profit face Mihai Trăistariu în fiecare vară

Mihai Trăistariu recunoaște că afacerea de pe litoral îi aduce câștiguri importante. Vara aceasta, artistul estimează că va face un profit de 30.000 de euro.

„Cel mai bine funcţionează iulie şi august. Noi ne bazăm pe aceste două luni de vară. Eu le am în principiu pline, 90% este închiriat deja. Mi-am făcut calculul şi după ce plătesc taxe, impozite, tva, cameriste, cărţi de muncă, toate facturile de gaz, curent, internet, rămân cu 25-30.000 de euro după o vară.

Eu zic că e bine. Un miliard, un miliard şi jumătate în bani vechi îmi rămân mie. E o muncă pentru că toată ziua trebuie să stai după ei, dar nu e chiar atât de obositor', a mărturisit Mihai Trăistariu.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton