De curând, Mioara Roman a fost suspusă unei noi intervenții chirurgicale, la spitalul Floreasca, după ce starea ei de sănătate s-a înrăutățit brusc. În mediul online, Oana Roman a anunțat că mama sa a fost transferată din secția de Terapie Intensivă, urmând să părăsească unitatea medicală, în cursul zilei de miercuri. După externare, fosta soție a lui Petre Roman se va reîntoarce în azilul de la marginea Bucureștiului. Iată declarațiile Oanei Roman!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
La mijlocul lunii octombrie, Mioara Roman a fost operată din nou și a rămas sub atenta observație a medicilor. Oana Roman a așteptat, cu sufletul la gură, vești despre evoluția stării de sănătate a mamei ei, care a ajuns, de mai multe ori, de urgență la spital. Se pare că fosta soție a lui Petre Roman s-a recuperat după intervenția laparoscopică și va fi externată, cât de curând, din spital. Plină de fericire și recunoștință, Oana Roman a împărtășit vestea în mediul online, precizând că Mioara Roman a depășit momentele critice și a fost transferată de la Terapie Intensivă.
Citește și: Cine este Romică Țociu de la America Express 2023. Drama prin care a trecut alături de soția sa
Mioara Roman a ieșit de la Terapie Intensivă și va fi externată din spital
Oana Roman a anunțat, în mediul online, că Mioara Roman a ieșit de la Terapie Intensivă și urmează să fie externată din spital. Potrivit acesteia, mama ei s-a vindecat în mod miraculos și se va reîntoarce la azilul din Snagov, unde primește îngrijiri medicale adecvate.
„Am început săptămână foarte bine și am o veste foarte bună! M-au sunat de la spital că mama a fost transferată de la Terapie Intensivă, a ieșit de la Terapie Intensivă, a fost transferată în salon și miercuri vom putea să o luăm înapoi în centru, pentru că în mod miraculos a trecut de toate hopurile. Să știți că toate rugăciunile voastre au contat enorm de mult și vreau să vă mulțumesc încă odată! Mama a demonstrat încă odată cât este de luptătoare, câtă putere are și sunt extrem de recunoscătoare și vă mulțumesc că ați fost alături de mine în această perioadă atât, atât de grea!', a spus Oana Roman, pe pagina personală de Instagram.
Oana Roman, afectată de greutățile din ultima perioadă
Invitată într-o emisiune televizată, Oana Roman a vorbit despre greutățile care o apasă în ultima perioadă. Dincolo de problemele de sănătate ale Mioarei Roman, vedeta se ocupă singură de creșterea fiicei ei, Isabela, acuzându-l pe Marius Elisei că nu contribuie în niciun fel. Recunoaște că nu-i este ușor, însă vede și părțile bune ale rolului de mamă singură.
„Eu sunt o luptătoare pentru că și mama este o luptătoare. Cred că și de la ea îmi vine această putere pe care o am, pentru că am exemplul ei atât de aproape, lângă mine. Le fac pe toate. În primul rând, pentru că nu am altă variantă și doi, pentru că în fiecare zi simt că primesc puterea necesară ca să pot să duc toate lucrurile astea. Să fiu mamă singură nu e neapărat un lucru rău', a mărturisit Oana Roman, în cadrul unei emisiuni televizate.
Sursa foto: Facebook