„Din păcate, nu există altă variantă. Să ne rugăm pentru ea”. Mioara Roman trece printr-o nouă operație, după ce a ajuns de urgență la spital

.

În urmă cu aproape două săptămâni, Mioara Roman a ajuns, din nou, la spital, după ce starea ei de sănătate s-a degradat brusc. Pe rețelele de socializare, Oana Roman a oferit detalii despre situația mamei ei, precizând că urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale. Iată despre ce este vorba!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


De câteva luni bune, Mioara Roman locuiește într-un azil pentru bătrâni de la marginea Bucureștiului, unde primește îngrijiri medicale. Din cauza problemelor de sănătate, fosta soție a lui Petre Roman a ajuns, de mai multe ori, la spital și a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul șoldului, după ce s-a accidentat. De curând, mama Oanei Roman a fost transportată la Spitalul Floreasca și va fi supusă unei operații, ceea ce îi provoacă multă suferință și îngrijorare vedetei.


Citește și: Cum se simte acum Mioara Roman, după ce a ajuns la spital în stare gravă. Oana Roman: „Situația nu este încurajatoare, nu vă ascund lucrul ăsta'

Citește și: Mioara Roman, internată de urgență în spital. Oana Roman: „Mi-a fugit pământul de sub picioare. Situația nu este foarte roz’

Citește și: Schimb de replici acid între Tudor Chirilă și Horia Brenciu, la Vocea României: „Ne-ai cam obosit un pic'. O tânără de doar 17 ani a iscat o ceartă aprinsă între antrenori

Citește și: Bursucu s-a căsătorit cu iubita lui, Andreea: „Mă abțin să nu plâng'. Mireasa a purtat o rochie superbă, creată de Cătălin Botezatu

Mioara Roman urmează să fie operată, după ce a ajuns la spital

La mai bine de o săptămână de când a ajuns la spital, Mioara Roman urmează să fie supusă unei noi intervenții chirurgicale. În mediul online, Oana Roman a oferit detalii despre starea de sănătate a mamei ei și este îngrijorată că va trebui să fie anesteziată. Vedeta traversează o perioadă delicată, căci se împarte între mama ei și fiica Isabela, de care se ocupă singură, de când a divorțat de Marius Elisei.


„Am lăsat-o pe Isa la școală și mă duc la spital. Mama va suferi azi o intervenție laparoscopică. Ne temem de cum va suporta anestezia, dar din păcate nu există altă variantă. Să ne rugăm pentru ea! Doamne ajută!’, a scris Oana Roman pe Instagram.


Oana Roman, nevoită să-și pună proiectele pe pauză

În mediul online, Oana Roman a vorbit deschis despre perioada dificilă pe care o traversează. Pe lângă problemele de sănătate ale mamei ei, vedeta se ocupă singură de creșterea Isabelei, acuzându-l pe Marius Elisei că nu se implică emoțional sau financiar. Adolescenta a început să meargă la un psiholog, afectată fiind de separarea părinților.

„Ca în fiecare zi la ora 13:00 mă duc la mama. Situația nu este încurajatoare, nu vă ascund lucrul ăsta. Am pus pe hold (n.r pe așteptare) proiectele, mă concentrez să fiu lângă ea cât am voie, pentru că nu am voie să stau prea mult la spital. Trebuie să fiu și lângă Iza, asta e viața, cu bune și rele, cu perioade grele…mai puțin grele, trebuie să trecem prin toate și să mergem mai departe.


Să ne luptăm să stăm cu capul sus și privirea înainte. Să ne uităm în sus și să avem încredere că Dumnezeu are planurile lui și noi trebuie să ne încredem în asta (…) Am fost la mama, starea ei este un pic mai bună decât ieri, dar situație este, în continuare, foarte volatilă’, a scris, în urmă cu ceva timp, vedeta, pe rețelele de socializare.

Sursa foto: Facebook