Acum ceva timp, Mircea Diaconu ne vorbea în revista VIVA! despre debutul său în carieră. Maestrul în vârstă de 74 de ani ne făcea atunci și câteva dezvăluiri despre câștigurile unui actor în România. El este primul actor din țară care și-a dat demisia, devenind liber profesionist, și inclusiv astăzi consideră că această meserie e una „liberală' și că nu ar trebui făcută pe salariu, ci pe contract.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Ați debutat cu un an înainte de terminarea studiilor. Ce amintiri vă trezește prima dvs. apariție pe scenă?
Prima a fost în 1969. Eram destul de liber la clasa mea. Se dădeau examene, se făceau roluri mai mari, mai mici și mai puțin importante, iar eu eram prin zona asta. Și mai stăteam pe culoar. Niște colegi de la Regie m-au băgat să lucreze cu mine până să le vină profesorul. Era un studiu pe un text anume și am rămas și eu acolo după ce a intrat profesorul. A întrebat de mine. A început să lucreze cu mine.
Făcea la Teatrul Bulandra un spectacol care e în istoria teatrului și se numea „Nepotul lui Ramon, cu Gheorghe Dinică și cu Marin Moraru, un spectacol care a întors istoria teatrului pe dos. Într-o zi, mi-a spus: „La 10 să fii în fața facultății, că vreau să te duc la Liviu Ciulei. Și m-a luat de mână și m-a dus la Liviu Ciulei. Domnul Ciulei mi-a spus că Florian Pittiș, care juca în spectacolul „Harfa de iarbă, de mare succes, trebuia să plece în Suedia și m-a întrebat dacă vreau să joc în locul lui. Am acceptat, a fost prima mea intrare în teatru, pe scena mare. Am trecut rampa, cu bune, cu rele. A pornit bine totul.
Mircea Diaconu, despre câștigurile unui actor în România
Trebuie să menționez că ați fost și primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist. La vremea aceea, a fost un act de curaj… Ce v-a determinat să luați o decizie atât de radicală?
Toată viața mea de actor de până atunci, 20 de ani înainte de Revoluție, a fost o „gonetă între film și teatru. Teatru însemna contract de muncă și salariu, sarcini de serviciu clasic, iar filmul însemna contract de liber profesionist, cum ar veni. Și erau două lucruri care se băteau cap în cap și, mereu, fiecare mă chinuia în funcție de celălalt, iar eu eram victima dintre cele două. Iar în capul meu deja, de multă vreme, făcând atâtea filme, era că actorul trebuie să se dedice unui contract, unui rol. Să stea pe el, să îl termine și să-l facă pe celălalt după aceea, nu șapte în același timp.
Făceam 7 roluri, 10 roluri la teatru în același timp, plus roluri la film, și era îngrozitor de greu, tracasant și neprofesionist, până la urmă. În capul meu este și astăzi că actorul nu trebuie să fie salariat, ci pe contract. E o meserie liberală. Mă refer la toți actorii. Asta e părerea mea și în ziua de azi. Și atunci am ieșit de la teatru și le-am spus: „Dacă aveți nevoie de mine, mă chemați, facem contract pe acel spectacol. Acum am de făcut un film.
Vorbeam cu actori mari și vorbeam să inventăm această „specie, să fim liber-profesioniști. Dacă sunt singur „nu e nicio brânză. A mai ieșit Ștefan Iordache. Și așa a lucrat până la capăt. Dar ceilalți au stat cuminți, pe salarii. Eu mi-am asumat. Dacă am vrut să-i conving pe ceilalți de ceva, am făcut cu mine însumi întâi. Așa și trebuie. Și în politică e la fel, dacă vrei să fii serios, nu poți să îi ceri celuilalt ceva dacă tu însuți nu ești așa. Tu trebuie să fii primul, ca să poți fi convingător.
„Bogăția înseamnă multe lucruri, nu doar banii’
Se poate trăi decent din actorie în ziua de azi? Care este cea mai mare sumă pe care ați câștigat-o pentru un film?
E un alt subiect. Lumea s-a schimbat. Când noi eram actori, era una, azi e cu totul alta. Noi eram actori, erau niște venituri și societatea în general nu mișca bani, nu se uita după castele. Astăzi este exact invers. Contează mai mult aceste lucruri decât celelalte, ceea ce e anormal. Adică, dacă te faci actor, nu te faci pentru bani. Dacă vrei bani, fă-te bancher, care sunt cu bani mulți.
M-a întrebat domnul Turcescu la o emisiune, cu ani în urmă: „Actorii sunt săraci. Cum vă descurcați?. Și am zis: „Stați să definim ce înseamnă a fi sărac sau nu!. Și am întrebat și eu: „Un actor, cu un spectacol frumos… se termină spectacolul, se aprinde lumina și el stă în fața a 500 de spectatori care îl privesc și îl aplaudă. Actorul acela e bogat sau nu?. Dacă bogăția e o cifră, îmi pare rău. Bogăția înseamnă multe lucruri, nu doar banii înseamnă bogăția. Și nu fac teorii. Fericirile, împlinirile unui actor sunt de tipul acesta și pe care nicio sumă de pe lume nu le poate înlocui.
Poți sau nu poți. Ai izbutit sau nu. Asta nu e cu bani. Nu. E o consecință, dar nu e mare. Au fost situații în timpul lui Ceaușescu. Am filmat, cu o distribuție fenomenală, „Cuibul salamandrelor, care a fost coproducție româno-italianoamericană, cu actori din America, din Italia. În distribuție erau Radu Beligan, Florin Piersic, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Mircea Diaconu… Și noi eram cu ei. M-am și împrietenit cu un actor. Cine vede prima variantă cu „Spartacus, aia cu Kirk Douglas, pe care o știm toți și care e clasică și istorică, în prima parte a filmului e duelul în arenă între Draba (interpretat de Woody Strode) și Spartacus. Și acel tip imens și chel era partenerul nostru în filmul acesta, în 1975.
Eram la marginea Saharei, filmam și ne-am împrietenit. Era și cu soția lui. Și m-a întrebat cum am făcut contractul la film: „Ai făcut pe acțiuni sau ai luat o sumă separată?. „Nu, am luat o sumă separată. M-a întrebat cât și i-am spus: „40.000. Nu i-am spus că sunt lei. Impozabili erau 22.000 de lei, ceea ce însemna vreo patru salarii din România, nu mai mult. „Bine!, a zis el. La ei era cu dolari, dar nu avea nicio importanță. El avea pentru mine același respect. Când se uitau la Dinică, cădeau pe spate ei, cu banii, cu dolarii lor. Asta e problema, de fapt. Înțelegeți care este diferența?
„Ce mă doare e că tinerii nu au ajuns să facă nimic în viață, profesional vorbind’
După Revoluție, am făcut primul film cu Nae Caramfil, „Asfalt tango, în care în rolul principal eram și eu, și era doamna Charlotte Rampling, actriță de Hollywood, partenera lui Paul Newman, acesta era nivelul. Și era partenera mea. Ea avea contract într-o zi de filmare pentru cât aveam eu în toate cele 40 și ceva de zile ale mele. Dar nu avea nicio importanță. Între noi nu era nicio diferență. Calitatea noastră profesională era satisfacția mea și împlinirea mea. Avea importanță câștigul?
Oricum au fost niște bani buni, 6.000 de dolari la vremea aceea. Mergeam cu bicicleta spre casă, după ce am semnat contractul, și mă gândeam ce fac cu banii. Acasă era să mă cert cu soția când am zis că îmi iau un tractor. „Cum să îți iei un tractor?. Păi, zic: „Un tractor produce. Nu vreau să stric banii. Nu am luat nici în ziua de azi. Nu m-a lăsat să iau tractor. Dar ce mă doare e că tinerii nu au ajuns să facă nimic în viață, profesional vorbind, și se întreabă cât le iese. Te anulezi ca actor.
Și totuși, nu e frustrant că un actor câștigă infinit mai puțin ca un parlamentar? Vă întreb pentru că ați fost în ambele situații.
Să se facă altceva! Îl obligă cineva să se facă actor? Actor ești ca să realizezi roluri, să realizezi momente teatrale de nerepetat. Acelea de rămân în spectator pe toată viața lui. Dacă vrei bani, mergi în altă parte.
Sursă foto: PR, Arhivă VIVA!