Mircea Radu a avut un succes extraordinar cu emisiunea Din Dragoste, pe vremea când rula la Antena 1. Emisiunea Din Dragoste a fost, timp de 9 ani, lider de audiență, iar Mircea Radu una dintre cele mai populare vedete TV. Însă, viața lui din spatele camerelor nu era la fel de strălucitoare pe vremea aceea. Mircea Radu a dezvăluit prin ce trecea în perioada în care prezenta emisiunea Din Dragoste.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Mircea Radu cutreiera țara în lung și-n lat atunci când prezenta emisiunea Din Dragoste, la Antena 1, între anii 2000 și 2009. Mulți dintre fanii emisiunii au suferit când producția a fost scoasă de pe post, dar Mircea Radu s-a bucurat că a putut revi la o viață normală. Acesta spune că în timpul Din dragoste avea viața unui șofer de tir, mereu pe drumuri.
Cât de mult muncea Mircea Radu pentru emisiunea Din Dragoste
Mircea Radu a filmat 308 ediții ale emisiunii Din Dragoste, timp de aproape 9 ani. Prezentatorul trebuia uneori să se deplaseze chiar la sute de kilometri distanță de București, pentru a realiza materialele necesare pentru emisiune.
Este un consum extraordinar de resurse. De exemplu, tu te uitai la emisiunea Din Dragoste o dată pe săptămână, două ore. Pentru emisiunea aia, eu munceam șase zile din șapte și munceam nu în București!
Aveam o viață de șofer de TIR, adică eram astăzi în București, dar mâine plecam la Satu Mare. După aia, plecam în Maramureș, după aia coboram în Cluj și așa mai departe.
Chestiunea asta am făcut-o an de an, timp de nouă ani, gândește-te ce uzură extraordinară! Succesul te ține, dar trebuie văzută și cealaltă jumătate a paharului, care de multe ori contează!’, a dezvăluit Mircea Radu pentru cancan.ro.
„Emisiunea aia a fost atât de puternică încât a şters tot ce am făcut până la „Din Dragoste şi, se pare, puţinul pe care l-am făcut după, chestiune care, o să râzi, dar mie îmi convine. Pentru că atât de multă pasiune am pus în emisiunea aceea şi atât de mult mi-a plăcut, atât de împlinit am fost, încât este normal ca oamenii să mă perceapă ca fiind „Mircea Radu de la «Din Dragoste', spunea Mircea Radu acum câțiva ani.
Citește și: Loredana Groza a făcut show incendiar într-un local de lux din București:„Ce mișcări incitante
Cum a ajuns Mircea Radu să prezinte Din Dragoste
Înainte să fie ales mesagerul lui Cupidon pentru toți cei care își căutau fericirea la Din Dragoste, Mircea Radu prezenta știri.
Eu lucram la Știri și a venit propunerea să prezint emisiunea Din Dragoste. Bun, emisiunea este o combinație cumva, nu este nici divertisment, nu este nici jurnal, este reality people.
Era o schimbare de macaz și am fost foarte încântat când mi s-a făcut această propunere, dar au venit oameni care mi-au spus: «Gândește-te bine, că s-ar putea să te ratezi! Plecând de la Știri, nu mai poți să te întorci la știri!»
M-am gândit bine și am zis că nu există nu se poate și am intrat în povestea asta!’, a conchis Mircea Radu.
Mircea Radu: Ştiam toţi că emisiunea are nevoie de o pauză
După aproape nouă ani de difuzare, emisiunea Din Dragoste a fost scoasă din grilă, în 2009.
„La Din Dragoste nu au venit niciodată actori sau oameni plătiţi sau oameni învăţaţi să facă una sau alta. La programul acesta au apelat oameni care n-au mimat nici fericirea, nici durerea', spunea Mircea Radu la vremea aceea.
„Ştiam toţi (Antena 1, domnul Valeriu Lazarov şi eu) că emisiunea are nevoie de o pauză. Iar eu cred că-mi este necesar un relaş, după atâţia ani. Programul celor 9 ani de Din Dragoste a fost atât de încărcat şi de greu (luaţi în calcul deplasările mele prin ţară…) încât nu mi-a lăsat timp pentru o altă afacere„, mai spunea Mircea Radu atunci, pentru paginademedia.ro.