O mai ții minte pe Misty, iubita lui Keo? A renunțat la muzică și s-a făcut psiholog! Ce spune despre nuntă

 Dumba Gabriela
.

Misty, pe numele ei real Alexandra Pavel, care a devenit cunoscută în showbiz după ce s-a cuplat cu Keo, a renunțat la muzică și s-a orientat către un domeniu diametral opus. Misty este mamă cu normă întreagă, iar pe plan profesional a decis să devină psiholog.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Misty a pus muzica pe planul doi după ce a devenit mamă, iar acum a ajuns într-un punct în care și-a dat seama că nu vrea să fie pe scenă până la adânci bătrâneți, ci într-un cabinet de psihologie.

2Misty2Misty

'Am decis ca, cel puțin o perioadă, să pun muzica în plan secund. Voiam să scot o melodie în decembrie, atunci când Aria a împlinit doi ani, dar nu a mai fost momentul. În orice caz, acum mă concentrez asupra meseriei pe care vreau să o fac.

Studiez posibilitățile de dezvoltare, am terminat Psihologia și mă interesează să profesez în această direcție, chiar dacă asta înseamnă să mă retrag, temporar, din muzică. Cu toate acestea, nu voi renunța definitiv la muzică, mai ales că am compozitorul acasă (Keo, n.red.).

Dar, acum, ca să fiu sinceră nu am fost niciodată setată pe o carieră în muzică, a fost mai mult o întâmplare, eram mai mult cu actoria, jucam în seriale și am fost auzită și descoperită de un producător…

Nu am o voce puternică, am o un timbru și o voce plăcută, melodioasă, ca și artistele franceze și am o pasiune, o dragoste pentru muzică dintotdeauna, dar nu atât de arzătoare încât să mă văd că aș putea cânta până la adânci bătrâneți', a declarat Misty pentru wowbiz.ro.

Citește și:

Misty și Keo plănuiesc nunta, la 14 ani de când s-au cunoscut: 'O mică petrecere, ceva discret, nimic extraordinar!'

Cum a început povestea de dragoste dintre Misty și Keo: „Eram puștoaică, aveam 17 ani…”. Ce a urmat i-a întrecut orice imaginație. Mai ales pe a Andreei Bălan!

Misty și Keo își mai doresc un copil. Fetița lor va avea un partener la joacă: 'Arya crește și pe zi ce trece ne surprinde'

Ce se întâmplă cu nunta cuplului Misty – Keo

Misty și Keo sunt împreună de șapte ani, de când artistul ar fi fost cuplat cu Andrea Bălan. S-a zvonit atunci că actuala iubită a lui Keo s-a infiltrat în relația lui și l-a despărțit de Andreea.

Puțini au fost cei care au crezut în relația dintre Misty și Keo, dar iată că au trecut șapte ani de când se iubesc, fără să se fi căsătorit. Au vrut să facă acest pas de mai multe ori, dar mereu au intervenit diverse situații, iar pandemia COVID-19 le-a amânat iar planurile.

'Nici nu am mai discutat despre asta în ultima vreme, nu era oricum potrivit. Vrem să facem o nuntă, vom face cu siguranță o nuntă, dar o vom face când se vor mai liniști lucrurile cu pandemia. Și, oricum, vrem o nuntă în care să ne simțim bine, în care să avem alături pe cei mai apropiați amici de-ai noștri, nu va fi ceva foarte tradițional.

Oricum, în aceste momente avem alte preocupări, eu cu meseria de psiholog și Aria, fetița noastră, Cosmin (Keo, n. red.) cu studioul… Și vrem să treacă nebunia asta să călătorim…', a mai spus Misty.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton