Monica Bîrlădeanu, despre personajul său din VLAD: „S-ar putea să aveți surpriza…”

 bogdan.galca
.

Monica Bîrlădeanu a interpretat rolul Carlei, din serialul românesc VLAD, timp de patru sezoane. Actrița este cunoscută nu doar la noi, ci și pe plan internațional.

Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, Monica Bîrlădeanu le-a transmis un mesaj celor care o confundă cu personajul ei din serial: „cei care au senzația că sunt această femeie fioroasă (…)'.

Vezi video:

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

VLAD, serialul în care joacă Monica Bîrlădeanu, a ajuns la sfârșit

Ultimul episod din serialul românesc VLAD a fost difuzat luni, 6 decembrie, pe Pro TV, după patru sezoane şi 52 de episoade. Potrivit TVMania, personajului principal, Vlad Pop (Adrian Nartea), i-a venit rândul să se răzbune.

Pe parcursul a patru sezoane, eroul principal a arătat modul în care viața lui s-a schimbat după ce Ștefan și Leo, cei mai buni prieteni ai săi și Eliza, singura lui iubire adevărată, l-au trădat și l-au lăsat să putrezească în închisoare, pe nedrept.

Ajutat de Ghiviriga, Toteanu și Fira, Vlad i-a adus la un loc pe Leo, Ștefan și Eliza, cei trei care l-au vândut pentru a-și face viața mai bună. Și le-a spus ceea ce aștepta de la momentul în care a fost închis pentru o faptă de care nu a fost vinovat.

În final, Eliza a sărit în fața glonțului tras de Ștefan pentru a-l salva pe Vlad, iar Leo l-a împușcat pe Ștefan fără a sta pe gânduri. Toteanu și-a găsit astfel vinovatul, iar Vlad liniștea.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton