Actrița Monica Fermo a murit. De 30 de ani devenise călugăriță: „Mulţumesc lui Dumnezeu că drogurile şi crima nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea”

 Ifrim Georgiana
.

Monica Fermo a murit. Una dintre cele mai apreciate actrițe ale anilor 70 s-a stins din viață la vârsta de de 65 de ani. De mai bine de 30 ani, aceasta renunțase la viața excentrică, alegând calea lui Dumnezeu. Aceasta a avut o poveste de viață impresionantă, fâcând tranziția de la un stil de viață marcat de „monstruozitatea patimilor' la călugărie.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Monica Fermo a reprezentat un sex simbol pentru România anilor `70. Actrița a fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase femei din București. După cum a mărturisit chiar aceasta, înainte de a se retrage la o mănăstire din Ierusalim, viața actriței a însemnat desfrâu, patimi și o „frenezie a tinereții'.  Pe 29 iunie 1986, Monica Fermo a primit botezul și o dată cu el și numele de Elena. Aceasta s-a retras într-o chilie de mănăstire din centrul cetăţii Ierusalimului, lângă Sfântul Mormânt, acolo unde și-a petrecut restul vieții.

ec-9ec-9

Monica Fermo a murit. În urmă cu ceva vreme, actrița mărturisea că decizia de a se boteza a luat-o după mai multe discuții cu cei apropiați și vizite la Mănăstirea Cernica. Botezul l-a primit de la părintele Ilarion Argatu în anul 1986, mărturisind că întâlnirea cu Hristos a fost „uluitoare, zdruncinătoare, devastatoare, ca un cutremur, ca un şoc, ca o bombă nucleară'.

Citește și: Vedete din România care au abandonat showbiz-ul pentru a urma calea Bisericii

Citește și: Actriță sexy în tinerețe, acum s-a călugărit și trăiește într-o chilie. Maica Ecaterina:„Am avut desfrânări și avorturi!'

Citește și: Două fetițe din Brașov au fost răpite și violate în mașină de un prieten al mamei lor. Filmul tragediei:”Nu am vrut să le las, dar…”

Citește și: Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, primul pictorial de cuplu, pe coperta VIVA!Cum a început povestea lor de iubire și ce planuri de viitor au

Actrița Monica Fermo a murit

Într-un interviu mai vechi, actrița vorbea despre stilul de viață pe care îl avea înainte de a se călugări. Aceasta mărturisea că a încercat tot ceea ce era posibil la acea vreme, astfel încât, la 30 de ani, ajunsese să trăiască cu povara propriilor patimi.

„Primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, eram aşa de dependentă că am fumat până în ziua botezului; la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea. Mulţumesc lui Dumnezeu că drogurile şi crima, violenţa la scară largă, nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea. Toate le-am făcut într-o nonşalanţă, într-o frenezie a tinereţii.

Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia satanică a acelei muzici. Şi urmau celelalte: sărutări, desfrânări, avorturi, fumat, beţii, petreceri… La 30 de ani aveam senzaţia fizică că purtam mereu în spate un sac extraordinar de greu', mărturirea actrița într-un interviu mai vechi, potrivit stiripesurse.ro.

„Eram înglobată în patimi extraordinar de mari'

Fosta actriță mărturisea că a trăit la intensitate maximă toate aspectele vieții, conștientă fiind că fiecare culme înseamnă o prăpastie.

„Atunci când mergi la un restaurant şi mănânci o mâncare extraordinară, într-o atmosferă de vis, cu un bărbat superb, cu bani, cu luxul de rigoare şi te duci cu el în dormitor, are loc o acţiune, o iubire… Însă asta se termină! Totul se termină! Şi cu cât se termină mai repede, cu atât mai repede ajungi la o culme în care vezi că, de fapt, urmează o prăpastie! Că însăşi culmea e o prăpastie! Şi nu ştii unde să te mai duci şi ce să mai faci.

Veneam din valea spirituală a glodului, eram înglobată în patimi extraordinar de mari, atât de iuţi şi de fierbinţi în practicare', a adăugat aceasta, potrivit sursei citate.

S-a botezat în anul 1986

În anul 1990, Monica Fermo a plecat în Țara Sfântă să se roage pentru păcatele ei și sp ducă o viață în rugăciune. Cu patru ani în urmă, aceasta primise botezul de la părintele Ilarion Argatu. Din acel moment, viața fostei actrițe s-a schimbat radical, renunțând la orice a însemnat viața ei până atunci.

„Mergeam să mă botez şi am avut grijă neapărat să îmi cumpăr un pachet de ţigări. Acum, dacă simt fum de ţigară îmi vine să vomit. Păcatele cu care m-am luptat cel mai mult după convertire au fost cele legate de trup: desfrânarea, lăcomia pântecelui, băutul şi fumatul', a mai spus aceasta.

Sursa foto: Arhiva Viva!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton