Monica Iagăr, însărcinată din nou la 46 de ani! Fosta mare sportivă va deveni mamă pentru a treia oară

.

Bucurie mare în familia Monicăi Iagăr! Fosta mare sportivă, care este însărcinată în 8 luni, a anunțat că va deveni mamă pentru a treia oară, la 46 de ani!

Vestea că Monica Iagăr este însărcinată din nou a luat prin surprindere pe toată lumea, dat fiind că fosta mare sportivă, în vârstă de 46 de ani, este deja în luna a 8-a de sarcină! După divorțul ultramediatizat de Cosmin Cernat, a durat ceva până ce fosta mare campioană să-și găsească liniștea sufletească, dar iată că acest lucru s-a întâmplat în cele din urmă. Monica Iagăr și-a găsit fericirea alături de Cristi Neacșu, fost campion la judo, scrie click.ro, cei doi urmând să devină curând părinți.


Fiicele Monicăi Iagăr, Maya (10 ani) și Ayana (16 ani) sunt extrem de încântate de faptul că familia lor se mărește, la fel și partenerul de viață al fostei mari campioane la săritura în înălțime.

„O luptă care durează de doi ani'

Într-un interviu realizat cu opcazia campaniei inițiate de Asociația ‘Și eu am dreptul să fiu părinte’, Monica Iagăr mărturisea: ‘Mă numesc Monica Iagăr, cred că toată lumea mă știe ca sportivă, dar am venit aici să vă povestesc despre ce am făcut și fac mai departe pentru a deveni mamă. Probabil că se știe că am două fetițe, și atunci când ai două fetițe, vrei și un băiat. Nu contează vârsta, am 46 de ani și cred că vârsta este cea mai mică poblemă, cel puțin pentru mine. O să spuneți «da, este sportivă»’, dar nu înseamnă că dacă sunt sportivă, sunt și sănătoasă. O luptă care durează de doi ani și sper să fie cu succes’.


Și iată că, în cele din urmă, marea sportivă și-a văzut visul cu ochii – va deveni mamă pentru a treia oară, la 46 de ani!

Monica Iagăr a pierdut o sarcină!

Poate din superstiție, poate de teama că lucrurile nu vor fi în regulă, Monica Iagăr a ținut totul secret până în luna a 8-a, pentru că, din păcate, marea sportivă a mai pierdut o sarcină…

‘Am pierdut o sarcină în patru luni și era așa, am zis ok, ca la olimpiadă, lasă că mai mergem săptămâna viitoare, mai concurăm, mai vedem ce facem. Probabil că sunt momente în care cazi și de-a lungul acestor ani, sunt femei care renunță. Nu ai voie să renunți, eu am încercat, până să ajung la o formă finală. Am încercat toți doctorii din București. Toată lumea spunea că infertilitatea și ginecologia sunt o știință. Am zis «dați-mi o soluție».

Mă duc la cineva care îmi dă o soluție viabilă și cu o concluzie clară. Da, probabil că asta m-a și motivat, dar m-a motivat mult pentru că am văzut multă lume care bâjbâie și nu știe încotro să te îndrepte. Face o poveste, o întâlnire, îți prezintă a, b, c, d, dacă vrei îți alegi ce drum vrei, ce linie, te duci acasă și ești nedumerită pe unde să te duci. Dar nu e o luptă, nu e un război. Te războiești cu doctorii, cu știința? Nu. Trebuie să fii optimist, să crezi, pentru că nu ai cum să realizezi’, a povestit Monica Iagăr în același interviu.