Maria Cristina Călin, pe numele de scenă Tinna Latina, își va lansa curând în Turcia piesa care-i poartă numele și care a făcut furori încă de la lansare. Tânăra nepoată a lui Cristi Borcea este pregătită să ia cu asalt topurile internaționale!
Tinna Latina este un nume nou pe piața muzicală din România, însă tânăra de doar 21 de ani și-a început cariera cu dreptul, piesa ei de debut, care-i poartă numele adunând în scurt timp în jur de 400.000 de vizializări. Mai mult, artista se poate lăuda deja cu un record, melodia Tinna Latina – compusă de băieții de la Fly Project – intrând deja și în topul Best of Week, pe Apple Music, în prima săptămână de la lansare.
Tinna Latina e studentă la Drept în ultimul an!
Tinna Latina este pregătită să cucerească și piața muzicală din Turcia, la finele acestei săptămâni tânăra artistă urmând să-și lanseze piesa și pe canalul de muzică numărul 1 din Turcia. Și nu ne îndoim că va avea succes, deoarece superba brunetă are pachetul complet – Tinna Latina este nu doar frumoasă și talentată, ci și dedicată studiului. Artista a fost, înainte de toate, o elevă studioasă: a luat bacul cu media 8,86 și apoi a urmat Facultatea de Drept, unde este studentă în ultimul an. Tinna a fost permanent sprijinită și încurajată să-și urmeze visul de către unchiul ei (fratele mamei sale), Cristi Borcea, și soția acestuia, Valentina Pelinel și iată că munca susținută a adus și primele rezultate.