Nicolai Tand și Sorin Brotnei au postat primele mesaje după ce au câștigat Asia Express, sezonul 7. Cei doi au obținut premiul uriaș pus la bătăie de emisiunea de la Antena 1, în valoare de 30.000 de euro, dar, totodată, și o experiență unică în viață. Iată ce le-a transmis Ioana State și ce mesaj a scris și Mane Voicu în mediul online, după ce au pierdut finala în fața lor!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Miercuri, 13 noiembrie 2024, la Antena 1 a fost difuzată finala Asia Express, sezonul 7. Sute, chiar mii de telespectatori și-au privit preferații cu sufletul la gură. Publicul s-a împărțit în două tabere: între cei care i-au susținut pe Nicolai Tand și Sorin Brotnei și cei i-au încurajat, din fața ecranului, pe Ioana State și Mane Voicu. La final, câștigători au fost Nicolai Tand și Sorin Brotnei.
Nicolai Tand și Sorin Brotnei, primele mesaje după ce au câștigat Asia Express, sezonul 7
După o luptă strânsă, presărată cu misiuni dificile, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, Irina Fodor a anunțat câștigătorii. Cei care au obținut premiul de 30.000 de euro au fost Nicolai Tand și Sorin Brotnei. La scurt timp după ce telespectatorii au aflat vestea, cei doi au postat două mesaje emoționante pe rețelele de socializare, în care au dezvăluit ce a însemnat Asia Express pentru ei.
„Scriu asta printre lacrimi. Asia Express a fost calatoria vietii mele. Am vazut inca o data ca adevarata forta vine din prietenie. Am vazut inca o data ca niciun vis nu este prea mare și nicio provocare prea grea daca ai langa tine omul potrivit. Am vazut inca o data ca in viata trebuie sa lupti pana la capat.
Oamenii se cunosc cu adevarat in situatii limite, se cunosc cu adevarat la greu', pentru ca la bine' cu totii suntem prieteni. Multumim familiei si celor care ne-au fost alaturi. Multumim echipei si ii felicitam pentru toata munca uriasa care nu se vede la televizor. Multumim tuturor oamenilor pe care i-am cuoscut pe Drumul Zeilor, pentru toate lectiile pe care le-am invatat de la ei.
A fost FANTASTIC si sunt extrem de norocos pentru tot ceea ce am trait. N-am cuvinte sa descriu tot ce am trait. Octavia, Adriana, Ana, Marius ati fost parte din echipa noastra! ASIA EXPRESS CONTINUA!', a scris Nicolai Tand pe Instagram.
„Alaturi de prietenul meu meu drag, Nicolai , Asia Express a fost o calatorie unica, calatorie de care am sa-mi amintesc toata viata zambind!
Multumesc echipei Antena 1, au fost fantastici, familiei care ne-a dus, si le-am dus dorul, prietenilor, tuturor celor care ne-au urmarit, si nanasului meu drag @nicolai_tand ! Sunt fericit, Asia Express continua, si Ivana, in sfarsit, poate sa spuna tuturor: ‘ tati a castigat Asia Express', a transmis Sorin Brotnei pe contul său de Instagram.
Ce le-a transmis Ioana State lui Nicolai Tand și Sorin Brotnei, după ce ea și Mane Voicu au pierdut în fața lor
Și Ioana State și Mane Voicu au ținut să-și împărtășească trăirile de la Asia Express, în mediul virtual. Chiar dacă au pierdut în finală, în fața lui Sorin Brotnei și a lui Nicolai Tand, comedianta i-a felicitat public.
„La finalul finalului, ultimul steag la care ne-a așteptat Irina, am simțit cea mai copleșitoare liniște și recunoștință din viața mea: E gata! S-a terminat și noi suntem aici, la capăt de drum! L-am parcurs pe tot, până la ultima misiune, până la ultima atingere de steag, înainte de a ne lua la revedere de la ceea ce a fost sezonul 7 Asia Express. Am ajuns mai târziu și iată că astfel ne-am ținut promisiunea făcută, de a sta cât mai mult în competiție.
Cel mai frumos câștig e să dobândesti capacitatea de a nu te uita la locul 2 ca la un eșec. Am fost acolo, am trăit, am sperat și am luptat până la capăt. În final, rămânem mai uniți ca niciodată și înfrățiți pe viață prin amintirea celei mai frumoase călătorii din viața noastră.
Mai important decât o finală pierdută e că nu ne-am pierdut niciodată bucuria de a fi acolo și de a ne juca atât de frumos. Pe trofee se pune praful, banii se duc, dar ce îți rămâne cu adevărat în suflet e de neprețuit. De asta simt că şi noi AM CÂȘTIGAT de fapt ASIA EXPRESS!
Transmit cele mai bune gânduri către toți oamenii care ne-au primit în casele lor, care ne-au luat cu mașina sau care măcar ne-au ascultat, care au înțeles nebunia noastră sau care nici n-au trebuit să o înțeleagă ca să ne ajute. E fabulos să apari de nicăieri în viața unor oameni total străini și să aibă totuși atât de mult impact în viața ta. Pentru că Asia Express e despre oameni, indiferent de rasă, religie sau statut social. Și că tot veni vorba de oameni, nu am fost niciodată singuri. Adelina și Marinică, echipa noastră de profesioniști desăvârșiți și extraordinar de muncitori, reporter+operator, non-stop alături de noi, în același ritm, căldură, ploaie… un efort imens. Imensă întreaga echipă de producție. Nici nu vă imaginați ce mobilizare de forțe este în spatele a ceea ce se vede la televizor.
Mulțumesc, Kuty, Mona, Dan Haiducu, Robert și tuturor oamenilor care fac ca Asia Express să se întâmple! Felicitări, Nicolai și Sorin!', a scris Ioana State pe rețeaua socială.
„N-am câștigat trofeul, dar am trăit în două luni cât am trăit într-o viață', a transmis și Mane Voicu în mediul online.
Sursă foto: Instagram