Nicole Scherzinger va cânta la Cerbul de Aur

 Alina Dan
.

Nicole Scherzinger, fostă membră a grupului Pussycat Dolls, va susţine un recital în seara de gală a festivalului Cerbul de Aur.

Potrivit unui comunicat, cântăreaţa va interpreta la Braşov piese lansate solo, dar şi alături de Pussycat Dolls, grup care a concertat la Bucureşti în 2007.

Cântăreaţă, compozitoare, dansatoare şi actriţă, numele Nicole Scherzinger a fost legat de o serie de show-uri TV de succes. În 2001, a câştigat prima ediţie de „Popstars', iar în 2010, „Dancing with the Stars'. Începând cu 2011, a făcut parte din juriul emisiunilor „X Factor' din Statele Unite şi Marea Britanie.

Cine va prezenta Cerbul de Aur 2018

Deși inițial se anunțase că ediția de anul acesta a Cerbului de Aur va avea doi prezentatori, unul dintre numele vehiculate fiind acela al Mădălinei Ghenea, oficial a fost confirmat doar numele italianului Gabriel Garko. Actorul va prezenta atât serile de concurs, cât și seara de gală a festivului ajuns anul acesta la cea de-a 18-a ediție.

Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov. Aici vor avea loc concursul de interpretare şi recitaluri susţinute de artişti români şi străini.

Între cei care vor cânta pe scena festivalului se numără James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Edvin Marton şi Eleni Foureira, Delia, Andra, Horia Brenciu, Loredana şi Carlas Dreams.

Foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton