Niculina Stoican a vorbit astăzi, cu lacrimi în ochi, despre regretatul său prieten, Petrică Mîțu Stoian, ziua în care artistul și-ar fi sărbătorit numele, de Sfinții Petru și Pavel. Niculina Stoican reamintește că a avut o relație excepțională de prietenie cu Petrică Mîțu Stoian, artistul fiind printre puținii oameni din viața ei cu care se înțelege doar din priviri.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Petrică Mîțu Stoian și-ar fi sărbătorit astăzi onomastica. De Sfinții Petru și Pavel, Niculina Stoican a rememorat momente speciale petrecute alături de regretatul său prieten, mărturisind printre lacrimi ce gol imens a lăsat moartea artistului în sufletul ei.
Niculina Stoican, despre prietenia cu Petrică Mîțu Stoian
Niculina Stoican și Petrică Mîțu Stoian au avut o relație foarte strânsă pe scenă, dar și în afara ei, fiind legați de o prietenie foarte puternică, dar și de dragoste pentru locurile natale.
„Noi am cântat foarte mulți ani împreună și sunt foarte multe amintiri frumoase, foarte multe întâmplări. Îmi persistă în minte o situație în care am fost puși cu o pereche de tineri care au insistat să mergem să le cântăm la nuntă.
Noi nu am vrut, nici unul, nici celălalt, nu îmi mai amintesc de ce. Ori aveam un program încărcat sau instinctiv nu voiam să mergem la nunta asta. Au insistat foarte mult, el chiar spunea: Nu știu, dar nu aș vrea.
Până la urmă am mers, dar s-a insistat foarte mult, iar noi nu voiam. Ne-am dus la eveniment, am cântat, toată lumea a fost mulțumită, dar la final au venit și au început să spună că nu a fost cum se așteptau, tot felul de chestiuni desuete.
Citește și: Cum a fost cerută în căsătorie Elena Gheorghe.A rămas însărcinată înainte de logodnă
Citește și: Ioana Voicu, primele detalii despre botezul fiicei sale, Annora:„Am ales nașii’
Eu am început să le spun că nu se poate, că au insistat atâta, că lumea a fost mulțumită, am cântat, Petrică stătea și se uita când la mine, când la ei.
La un moment dat, eu nervoasă că nu reacționează și că nu zice nimic și că nu e drept ce se întâmplă, îi zic: Petre, zi si tu ceva!
El se întoarce la mine, mă privește și zice „Păi ce zic?! Uite vezi, ce frumos e la final și ziceai să nu vii!' Asta a fost singura lui reacție. Cumva au vrut și ei să aibă un fel de mulțumire pentru că insistaseră atâta și noi pur și simplu nu voiam să ne duce', a mărturisit Niculina Stoican, pentru WOWbiz.ro.
Cei doi artiști au izbucnit în râs, imediat după replica lui Petrică Mîțu Stoian, iar mai apoi au plecat de la eveniment. Umorul „de Mehedinți', așa îi spune Niculina Stoican a fost unul dintre lucrurile pe care le-au avut în comun dincolo de scenă.
„Pur și simplu am izbucnit în râs, a râs și el, ne-am întors și am plecat. Asta nu am să uit niciodată, dar sunt multe, multe, amintiri frumoase legate de el și de felul nostru. Noi doi aveam așa un umor al nostru de la Mehedinți', a mărturisit artista.
Niculina Stoican și Petrică Mîțu Stoian, prieteni și dincolo de scenă
Lipsa marelui interpret a lăsat un gol imens în sufletul Niculinei Stoican, iar artista a mărturisit că uneori își repetă în sinea ei că Petre este doar plecat și se va întoarce.
„Noi am considerat și o spun cu totul sufletul, cu toată convingerea mea ca om care și-a asumat toată viața ce a spus, am considerat întotdeauna că eu și Petre suntem speciali. Ne-am înțeles întotdeauna din priviri.
Nu numai pe scenă, chiar și dacă am fost undeva și în jurul nostru se vorbea ceva, indiferent de subiect, noi nu trebuia să vorbim, era de ajuns să ne privim și gândeam la fel.
Au fost lucruri nevăzute care ne-au legat, văzute și știute de noi, zona din care am venit. Pentru mine, ca să pot merge mai departe după ce s-a întâmplat, îmi repet în mintea mea că el este plecat undeva și că la un moment dat o să apară, atât', a mai mărturisit Niculina Stoican.
Dragostea pentru locurile natale i-a legat pe Niculina Stoican și Petrică Mîțu Stoian
Niculina Stoican s-a născut în Comuna Balta din județul Mehedinți, iar Petrică Mîțu Stoian este originar din regiunea Plaiul Cloșanilor.
„Noi nu am fost doar prieteni, noi am trecut dincolo de prietenie. Noi am trecut dincolo de prietenie, pentru că pe noi ne leagă pământul acesta, iar Mehedințiul este altceva. Nimeni nu are cum să înțeleagă pentru că nu s-a născut aici! Noi nu aveam nevoie să fim împreună pentru că el mă știa undeva și eu îl știam undeva și știam că dacă mi se întâmplă ceva pot să îl sun și să vorbesc cu el și întotdeauna încheiam discuțiile așa: Noi suntem de la Mehedinți și pe noi ne iubește Dumnezeu!
Așa era credința noastră. Noi ne bazam unul pe celălalt, nu neapărat în a aduna gloria. Ne bazam unul pe celălalt în momentele noastre de rătăcire sufletească, de mâhnire, de tristețe(…) Uneori nici nu vorbeam, dar dacă mă vedea undeva tristă venea lângă mine și mă întreba: „Ce ai fată' și pentru mine era de ajuns', a povestit artista.