Oana Roman i-a deschis proces penal lui Marius Elisei. Îl acuză de neplata pensiei alimentare și de neglijarea emoțională a Isabelei: „Este un demers făcut după numeroase încercări...” / Ce pedeapsă riscă fostul ei soț

 Ifrim Georgiana
.

Disputa dintre Marius Elisei și Oana Roman ajunge în instanță. Aceasta din urmă i-a făcut plângere penală fostului soț după o lungă perioadă în care nu a arătat niciun fel de implicare în viața fiicei lor. Pe lângă faptul că nu-și îndeplinește obligațiile financiare, respectiv plata unei pensii alimentare infime, Isabela ar fi neglijată emoțional de tatăl ei și l-ar vedea destul de rar.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit definitiv la începutului lui 2023. De atunci și până în prezent, foștii parteneri au fost protagoniștii mai multor conflicte de amploare, multe dintre ele având-o în mijloc pe fiica lor. Isabela a rămas în grija mamei sale și ar fi fost, potrivit spuselor vedetei, puternic afectată din cauza divorțului. Pe fostul ei partener l-a acuzat că nu se implică deloc în viața copilei, nici măcar din punct de vedere financiar. Pentru că nu au reușit să se înțeleagă amiabil, Oana Roman a decis să mute disputa în instanță.

oan12oan12

Citește și: Oana Roman susține că Marius Elisei a șantajat-o după ce i-a furat telefonul: „A făcut poze la conversațiile respective și…”

Citește și: Oana Roman susține că Marius Elisei n-a plătit niciodată pensie alimentară, în 3 ani de la divorț: „Nu primește nici măcar alocația, pentru că alocația intră într-un cont administrat de el și nu avem acces”

Citește și: CRBL, primele imagini cu noua iubită, după divorț. Cine este tânăra care i-a furat inima artistului și cum au fost surprinși împreună, la festival

Citește și: Gigi Becali, accident rutier chiar în fața bisericii pe care o construiește în Pipera. Cum s-a întâmplat totul

Oana Roman i-a deschis proces penal lui Marius Elisei

Când s-a produs separarea definitivă, Oana Roman și Marius Elisei au semnat o convenție la notar. În actul respectiv, era stipulat faptul că fostul soț al vedetei își putea vizita fiica oricând, fără un program impus. Tot atunci au căzut de acord și asupra pensiei alimentare pentru Isabela, potrivit spynews.ro.

Oana Roman nu i-ar fi impus lui Marius Elisei o sumă fixă, însă contribuția sa lunară trebuia să fie de minimum 500 de lei. De la despărțire și până în prezent, fostul ei soț nu ar fi scos nici măcar un leu din buzunar. Dezamăgită de atitudinea acestuia, vedeta i-a făcut o plângere penală pentru infracțiunea de abandon de familie. Acesta i-ar datora, în total, aproximativ 4000 de euro.

Acesta este un demers făcut după numeroase încercări în care a dorit să se înțeleagă în mod amiabil cu tatăl fetiței, însă fără niciun rezultat', sunt primele declarații ale Oanei Roman cu privire la acest subiect, potrivit spynews.ro.

Oana Roman l-a acuzat pe Marius Elisei că nu este prezent în viața fiicei lor

Pe lângă faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile financiare, se pare că Marius Elisei ar fi neglijat-o emoțional pe Isabela. Odată cu despărțirea definitivă de Oana Roman, acesta ar fi fost tot mai absent din viața micuței, inclusiv de la evenimentele importante.

Vedeta ar fi apelat de mai multe ori la bunăvoința lui, însă nu a avut sorți de izbândă. În consecință, i-a deschis plângere penală și va pune la dispoziția autorităților toate dovezile necesare pentru a demonstra veridicitatea cuvintelor sale.

„M-ați întrebat de Isabela. Isabela nu este cu mine, dar nici cu tatăl ei. M-ați întrebat și nu, nu este cu el. Ea este la o prietenă de-ale ei și este ziua acestei fetițe și stă la ea în acest weekend. Isa este deja mare și această fetiță e foarte drăguță. Nu este la tatăl ei, pentru că nu se vede cu tatăl ei decât cam două ore, o dată la câteva luni, pentru că mai mult n-are el timp. Nu a stat deloc cu el peste noapte și nici nu l-a văzut mai mult de două ore', a spus Oana Roman pe una dintre rețelele de socializare.

Ce riscă Marius Elisei după plângerea penală a Oanei Roman

Oana Roman a făcut plângere penală pentru infracțiunea de abandon de familie. Marius Elisei riscă pedeapsa cu închisoarea dacă nu-și îndeplinește obligațiile financiare și emoționale față de fiica sa, Isabela.

Conform articolului 378 din Codul Penal, abandonul de familie constă în: „săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale, neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească'.

Pentru infracțiunea de abandon de familie pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, aceasta aplicându-se și în situația neexecutării cu rea-credință de către cel condamnat a prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească (cum ar fi neplata pensiei alimentare), în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton