Oana Zăvoranu n-a mai jucat în filme de 15 ani: "Am renunțat la actorie din cauza geloziei de acasă" / Exclusiv

 Oana Pantazi
.

Ieri-seară, am stat de vorbă cu Oana Zăvoranu la avanpremiera serialului Sacrificiul și am fost curioși să aflăm de ce vedeta a luat o pauză atât de lungă de la actorie, profesie în care acum 15 ani a excelat. Am primit un răspuns surprinzător…

E greu de crezut că peste Oana Zăvoranu au trecut 15 ani de când a jucat în serialul Numai iubirea, deoarece e aproape neschimbată… Ne-a povestit despre rolul ei din serialul Sacrificiul, cel al unei dive „zgubilitice”, în care spune că se regăsește, însă nu în totalitate, pentru că personajul ei este o femeie mult mai pragmatică, care nu-și dă frâu liber sentimentelor. Atunci am întrebat-o, firesc, care au fost alegerile greșite făcute de ea în viață…

„A fost cea mai proastă alegere”

„Din dragoste sau cu inima putem să facem alegeri foarte greșite-n viață… Oh, Doamne, nu-mi place, că mă-ntorc în trecut! Dacă vorbim despre alegeri greșite, cu siguranță că ele sunt undeva în trecut. A fost cea mai proastă alegere pe care am făcut-o în viața mea să renunț pentru un fost soț la actorie. Pentru că mi s-au dat niște argumente la momentul ăla extrem de puerile, pe care eu le-am înghițit, fiind dragoste la mijloc – ce spuneam că nu e bine! – și am renunțat la actorie din cauza geloziei de acasă. A fost cea mai proastă alegere!

Acum îmi vine să-mi dau cu pumnii-n cap. Dar suntem suma lucrurilor pe care le-am făcut… Probabil că nu eram acum aici dacă nu făceam lucrurile alea. Ideea este că a fost o greșeală și Dumnezeu m-a compensat acum cu un bărbat extraordinar, cu un soț pe care îl pui la inimă”, a declarat Oana.

Evident, s-a referit la mariajul cu Pepe, care a durat 5 ani și, din păcate, nu s-a terminat sub cele mai bune auspicii. După cum mărturisește, Oana și-a găsit liniștea alături de actualul ei soț, Alex, care, din fericire, nu este gelos și, mai mult, îi este un real sprijin.

„Alex nu este gelos. Nu… Sau are o gelozie constructivă, mă susține, e mândru de ce fac. O secundă nu mi-ar spune: <> Asta face un bărbat care te iubește și care vrea să crești – nu te trage înapoi!”, a conchis Oana Zăvoranu.

Oana, în 2004, în Numai iubirea (stânga) și în 2019, în SacrificiulOana, în 2004, în Numai iubirea (stânga) și în 2019, în Sacrificiul

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton