Octavia Geamănu a fost concediată de la Antena 1, iar procesul cu postul TV continuă. Plecarea Octaviei Geamănu de la pupitrul știrilor de Observator a fost una controversată. În luna iunie a anului trecut, prezentatoarea TV a fost scoasă de pe post și nu a primit nicio explicație cu privire la acest lucru. Aceasta a continuat să meargă zi de zi în redacție și a dat în judecată postul de televiziune, susținând că își dorește să înlăture orice formă de abuz și de călcare a demnității în picioare. La nouă luni de la acest eveniment, știrista a fost concediată și a făcut primele declarații despre procesul care se află în desfășurare. Iată despre ce este vorba!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Octavia Geamănu a fost concediată de la Antena 1, iar procesul cu postul TV continuă. După scoaterea ei de pe post, Octavia Geamănu a continuat să meargă la muncă, susținând că se află într-un concediu prelungit. Pentru că în ultimii ani nu și-a luat zile libere, prezentatoarea TV a stat în concediu până la începutul lunii ianuarie. Pe rețelele de socializare, știrista a anunțat că a fost concediată de la Antena 1, susținând că s-a încheiat „hărțuirea’ și „coșmarul’ din ultimele nouă luni. De asemenea, aceasta a precizat că procesul dintre ea și fostul angajator se află în desfășurare.
După scoaterea ei de post, Octavia Geamănu a susținut că decizia angajatorului ar fi fost una abuzivă, motiv pentru care a decis să-și facă dreptate pe cale legală. Știrista a fost înlocuită cu Irina Rusu, o jurnalistă care a lucrat în trecut la Aleph News și Pro TV.
Citește și: America Express 2023 – Drumul Aurului. Andreea Bălan și Andreea Antonescu au câștigat ultima imunitate
Octavia Geamănu a fost concediată de la Antena 1
Pe contul personal de Facebook, Octavia Geamănu a anunțat că a încheiat contractul cu Antena 1. Prezentatoarea TV a scris un mesaj referitor la plecarea ei, susținând că a încheiat „coșmarul’ trăit din iunie și până astăzi.
„Pe vremuri, când vedeam cum își iau la revedere unii dintre colegi, într-un firesc profesional devenit obișnuință, de la pupitrul Observatorului, predând ștafeta celui care urma, anunțându-și fiecare planurile, nu mă gândeam la cum voi face eu, dar nici că voi fi în situația asta.
Cert e că s-a încheiat hărțuirea, coșmarul ultimelor 9 luni din viața mea, timp în care am sperat că îmi pot relua activitatea mea, că oamenii vor fi mai buni. Cum s-ar zice, sunt liberă de contract. Și chiar așa mă simt, liberă. Mare lucru.
Mă mai întreabă lumea: Și ce-ai învățat din asta? Răspunsul e: nimic. Aș face totul absolut la fel din prima până-n ultima zi din toți acești ani. Ar fi murit o parte din mine în fiecare zi să accept un abuz, ulterior mai multe, fără să lupt. Căci așa cum mi s-a spus întotdeauna, fără excepție, am fost impecabilă și nimeni nu a avut ce să-mi reproșeze’, și-a început aceasta mesajul.
Ce se întâmplă cu procesul dintre Octavia Geamănu și Antena 1
În încheierea mesajului, Octavia Geamănu a subliniat că procesul dintre ea și postul de televiziune se află în desfășurare, deși s-a zvonit că judecătorii nu i-au dat câștig de cauză. Știrista a pierdut procesul în primă instanță, dar va face apel.
„Concedierea produsă azi are motivație disciplinară în viziunea unora, momentul în care mi-a fost înmânată decizia a fost cireașa de pe tortul grețos, drept răsplată pentru fidelitate, dedicare, implicare, muncă etc. Partea bună e că odată cu această concediere am ieșit din acest nod fără vreun regret, cu maximă încredere în Dumnezeu și în destin, în avocații mei de nota zece și în instanță, desigur, că așa-i uneori în viață.
Procesele merg mai departe pentru că eu am crezut de la început în dreptate și asta cred și acum. Vă țin la curent, pare interesant de urmărit subiectul. (…) În presă se scrie că am pierdut procesul cu Antena și drept urmare am fost concediată. Fals! Urmează un nou termen. Procesele nu s-au încheiat’, a încheiat știrista
Sursa foto: Facebook