Olivia de Havilland, unica supraviețuitoare din filmul "Pe aripile vântului", a împlinit 104 ani. Cum arată actrița acum și ce pasiune neobișnuită are

 Dumba Gabriela
.

Olivia de Havilland a rămas cel mai longeviv star de la Hollywood, după ce Kirk Douglas s-a stins în februarie 2020, la 104 ani. Actrița este unica supraviețuitoare din distribuția filmului „Pe aripile vântului”, iar pe 1 iulie a împlinit 104 ani.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Premiată de două ori cu Oscar, în 1947 şi în 1950, pentru rolurile principale din „To Each His Own' (1946) şi „The Heiress' (1949), Olivia de Havilland s-a născut în Japonia, într-o familie britanică, pe 1 iulie 1916.

Din 1941, este cetăţean a Statelor Unite ale Americii, iar din 1953 trăieşte la Paris.

Cu un tată avocat, Walter de Havilland, descendent al unei familii britanice din Guernesey, şi o mamă actriţă de teatru, cu o scurtă carieră în cinema în anii 1940, Olivia de Havilland este verişoara lui Sir Geoffrey de Havilland, pionier al aviaţiei, potrivir News.ro.

În 1919, părinţii ei s-au despărţit, iar mama a avut ideea de a se muta la Saratoga, aproape de San Francisco.În 1934, Olivia de Havilland se pregătea să devină profesoară de limba engleză când a fost remarcată de regizorul Max Reinhardt în „Visul unei nopţi de vară”, după William Shakespeare, în care juca cu o trupă de amatori. Reihardt a angajat-o pentru o adaptare filmată, semnând un contract pe cinci ani cu studiourile Warner Brothers. În anii următori, ea a apărut în „Căpitanul Blood/ Captain Blood” (1935), alături de atunci necunoscutul australian Errol Flynn. Devin cuplul cel mai cunoscut pe ecran.

Leslie Howard, Vivien Leigh și Olivia de Havilland, în „Pe aripile vântului' (1939)Leslie Howard, Vivien Leigh și Olivia de Havilland, în „Pe aripile vântului' (1939)

Au urmat, alături de Errol Flynn, opt filme, între care „Atacul brigăzii uşoare/ The Charge of the Light Brigade' (1936) şi „Aventurile lui Robin Hood/ The Adventures of Robin Hood” (1938).

În 1939, Olivia de Havilland a jucat în „Pe aripile vântului”, produs de influentul David O. Selznick. A interpretat rolul Melanie Hamilton, cea care devine soţia lui Ashley Wilkes (interpretat de Leslie Howard), iubit de Scarlett O’Hara (Vivien Light).

„Pe aripile vântului” a fost recompensat cu nouă premii Oscar şi cele mai mari încasări din acea vreme.

Din palmaresul ei fac parte două Globuri de Aur şi un premiu pentru interpretare primit la Veneţia, pentru „The Snake Pit' (1948).

Pe bicicletă la 103 ani!

Îi place să se plimbe cu bicicleta

Nu vă imaginați că Olivia de Havilland este o bunicuță pe care nu o poți desprinde din fața televizorului. La 104 ani este activă, atât cât îi permite vârsta și iubește să se plimbe cu bicicleta. Tot timpul elegant îmbrăcată.

Olivia de Havilland actrița arătând nesperat de bine pentru vârsta ei. Acum trei ani, ea a primit titlul de Dame din partea Reginei Angliei, însă trăiește la Paris din anul 1956. Întrebată cum se simte la această vârstă înaintată, pe când încă nu împlinise 100 de ani, Olivia a răspuns: „Ce cred despre senectute? Sunt înnebunită după ea. Nu aș schimba-o pentru nimic în lume!'.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton