Otniela Sandu, concurentă în noul sezon al reality show-ului "Ferma"

.

„Îmi plac oamenii spontani, relaxați și sinceri. Mi se pare că am un al șaptelea simț, îmi dau seama cum e omul și dacă m-aș înțelege bine cu el din prima, din primele cuvinte, privirea, modul în care relaționezi cu oamenii de lângă tine', se caracterizează Otniela. Suntem convinși că aceste calități îi vor folosi în cadrul noului sezon al reality show-ului Ferma, care la va pune concurenților la încercare toate aptitudinile.

În anul 2019, reality show-ul Ferma debutează în forță cu un format mai incitant și mai plin de adrenalină. Printre concurenții care se vor lupta pentru titlu se numără și Otniela Sandu.


În 2016, Otniela Sandu participa la cel mai îndrăzneț și provocator concurs de supraviețuire produs de Pro TV, unde s-a remarcat nu doar prin frumusețe, ci și prin curajul cu care a trecut peste toate probele, fiind una dintre surprizele reality show-ului. Atunci a ajuns până în finala concursului și a fost la un pas de a câștiga premiul cel mare de 100.000 de dolari. Acum, Otniela se numără printre cei 18 curajoși care se vor întrece în cadrul noului sezon al reality show-ului Ferma, unul mult mai incitant și mai plin de adrenalină.


Otniela Sandu este una dintre concurenții „Ferma' cu mari șanse la marele premiu.

Cine este Otniela Sandu

Printre altele, Otniela s-a înscris la acest concurs și pentru că are ceva să-i demonstreze tatălui ei… Pentru mine, Ferma este o provocare pentru a mă dezvolta ca persoană și pentru a-i dovedi tatălui meu că băiatul lui, așa cum îmi spune, poate depăși orice obstacol.’

Otnielei îi place să alerge și să meargă cu bicicleta, iar unul dintre momentele în care s-a simțit foarte mândră de ea a fost când a trecut de linia de finish a primului semimaraton, deși era rănită. Are două surori, dar ea este cea care se comportă ca un băiat. A avut un început în viață dificil, cu o problemă de sănătate care nu i-a permis să meargă și să aibă o copilărie normală până la vârsta de 4 ani. Apoi, și-a revenit și își petrece fiecare moment în mișcare.

În noul sezon al reality show-ului ferma Ferma, nouă femei și nouă bărbați vor fi duși într-o zonă izolată din munții României pe durata celui mai aspru anotimp. Motivați de lucruri diferite pentru a lua decizia de a participa, cei 18 concurenți trebuie să lupte cu propriul curaj, să supraviețuiască provocărilor și condițiilor extreme. Dacă sunt sau nu pregătiți vom vedea în momentul în care se vor întâlni cu neprevăzutul…


Adrenalină și aventură la maximum

Acest sezon va intensifica experiența concurenților și a telespectatorilor prin intermediul surprizelor, al probelor fizice mult mai intense și al provocărilor cu care se vor confrunta! Lacrimi, râsete și tot felul de greutăți îi vor surprinde pentru cei care au curajul să aspire la premiu! Reality show-ul va fi filmat în munții din România, pe parcursul iernii și nu numai! Cei 18 concurenți provin din medii sociale diferite și au varii profesii, personalități puternice și sunt pe cale să-și testeze propriile limite.


Pentru noul sezon al reality show-ului Ferma, PRO TV a pregătit întorsături de situație fără precedent în format, susținute inclusiv de cei doi noi prezentatori.

Mihaela Rădulescu și Cristian Bozgan sunt prezentatorii emisiunii Ferma

După o pauză binemeritată de la viața publică, Mihaela Rădulescu revine ca gazda unui show care îmbină două dintre cele mai mari pasiuni ale ei: televiziunea și aventura! Ea a demonstrat, de-a lungul tuturor anilor în televiziune, că știe când să fie emoționată, empatică, serioasă sau vehementă, însă întotdeauna păstrându-și corectitudinea. Cum este în fața camerelor este și în realitate: sinceră, la obiect, autentică, un bun partener de discuție și o persoană care-ți poate fi confident.


Revin și… nu oricum, ci într-un loc total neașteptat – în vârful muntelui. Fără rochii cu paiete, fără tocuri, fără efecte de scenă. Ador provocările inedite, mi-am savurat pauza personală, acum abia aștept să mă întorc la muncă. E un nou început, un nou format, o… nouă abordare. Greu, interesant, riscant, emoționant… exact combinația pe care mi-a recomandat-o doctorul de-o viață, a spus Mihaela Rădulescu despre Ferma.